Everestul la plimbare

     Vârful Everest a fost atent analizat, în ultimii zece ani, de oameni de știință din Administraţia Naţională de Cartografie şi Informaţii Geologice din China. Aceștia au ajuns la concluzia că, în perioada 2005-2015, cel mai înalt vârf din lume s-a deplasat cu o viteză medie de patru centimetri pe an, spre nord-est, și că s-a înălțat cu 0,3 centimetri pe an.

     Dar acestea nu sunt singurele modificări pe care le-a suferit muntele Everest. În urma cutremurului devastator din Nepal din 2015, care a avut loc pe 25 aprilie, poziția Everestului s-a schimbat. Muntele s-a mutat cu trei centimetri către sud-vest, adică direcția opusă față de cea pe care se deplasase, până atunci, cel mai înalt vârf de pe Terra. În schimb, altitudinea Everestului nu s-a modificat, conform The Guardian.

     „Muntele s-a mișcat constant către nord-est, iar cutremurul l-a făcut să se deplaseze un pic în direcția opusă. Scala acestei mișcări este normală și nu va afecta viața în zonă”, a declarat Xu Xiwei, de la Administraţia Naţională de Cartografie şi Informaţii Geologice din China, potrivit China Daily.

     Cercetătorii care au descoperit aceste schimbări au oferit și explicațiile aferente. Se pare că aceste deplasări ale Everestului se datorează faptului că vârful este situat între două plăci tectonice, cea indiană și cea continentală, plăci care se mută frecvent și care determină seisme foarte puternice. De asemenea, toate aceste ciocnini dintre plăcile tectonice contribuie la schimbări geografice în partea de sud-est a Asiei, asupra climei și a mediului înconjurător.

     Potrivit unui raport al China Daily, cel de-al doilea seism din aprilie, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, nu a produs deplasări ale muntelui.

sursa:  emunte.ro

Puterea Ochilor Umani

     Poeţii spun că ochii sunt ferestre către sufletul nostru, iar medicii îi consideră adesea o oglindă a sănătăţii. Dar dincolo de aceste aprecieri, ochii sunt nişte organe puternice, capabile de unele lucruri remarcabile de care foare mulţi dintre noi nu sunt conştienţi

     Folosim frecvent expresia „să ai grijă ca de ochii din cap“ pentru a sublinia valoarea şi, totodată, fragilitatea anumitor lucrururi. Ochii însă nu sunt atât de „firavi“ pe cât am crede. În fapt, ei deţin „puteri“ cu adevărat extraordinare, notează Medical Daily.
 
Percep lumina infraroşie
      O echipă internaţională de cercetători, condusă de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Washington din St. Louis, a descoperit că ochii umani uman pot vedea mai multe decât s-a crezut până acum.
      Dacă până la această descoperire de senzaţie se considera că ochiul uman nu poate percepe lumina infraroşie – aşa cum nu putem vedea razele X sau undele radio – echipa de cercetători a constatat că, în anumite condiţii, retina este capabilă să perceapă razele infraroşii.
      În mod normal, spectrul de vizibilitate include lungimi de undă de 400 până la 720 de nanometri. „Însă, dacă o moleculă de pigment din retină este «lovită» într-o succesiune rapidă de o pereche de fotoni de 1.000 de nanometri, atunci acele particule de lumină vor degaja aceeaşi cantitate de energie ca şi o singură «lovitură» provenită de la un foton de 500 de nanometri – perceptibil în spectrul vizibil. Aşa putem vedea lumina infraroşie“, a explicat coordonatorul studiului, profesorul Vladimir Kefalov.
 
Se pot autovindeca
      Ochii au putere de vindecare uimitoare. De exemplu, o leziune la nivelul cornenei se va regenera complet în termen  de 48 de ore fără ajutor extern. Desigur, e vorba de o zgârietură superficială, care nu produce infecţii sau eroziuni profunde.
 
Au cei mai activi muşchi
      Toată lumea ştie că inima este cel mai „harnic“ muşchi din organism, dar nici muşchii oculari nu se lasă ma prejos. Ei sunt în permanentă mişcare aunci când cautăm cu privirea în jur sau când ne concentrăm atenţia  pe anumite obiecte aflate la distanţă şi se repoziţionează la fiecare mişcare a capului. În doar o oră de lectură, să zicem, ochii efectuează până la 10.000 de mişcări de coordonare.
 
Cristalinul ochiului e mai rapdid decât obiectivul unei camere foto
      Similar unui obiectiv al unui aparat de fotografiat care se ajustează în funcţie de diferitele distanţe, cristalinul ochilor reglează focalizarea. Şi o face în doar o fracţiune de secundă, în timp ce unui aparat foto îi ia ceva mai mult de atât. Acest lucru ne permite să căutăm oriunde rapid, fără senzaţie de întârziere şi focalizare neclară. Ochiul are, de asemenea, o capacitate mare de adaptare la lumină prin deschiderea şi închiderea pupilelor, astfel încât să putem vedea şi când afară e un soare puternic.
 
Cât ai clipi din ochi
      Clipim de până la 15.000 de ori în fiecare zi. Pleoapele noastre sunt destul de rapide, astfel că o clipire se produce în doar o treime de secundă. Deşi poate părea o mişcare involuntară inutilă, actul intermitent are rol de curăţare a suprafeţei ochiului, pe principiul ştergătoarelor de parbriz în cazul unei maşini. De asemenea, clipitul are şi un rol de lubrifiere a ochilor, prin distribuirea lichidului lacrimal.

Potrivit unui studiu publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences“, nu clipim aleatoriu, ci în momente previzibile, cum ar fi sfârşitul unei propoziţii atunci când citim sau în timpul în timpul unei pauze în discursul cuiva. Acest lucru i-a determinat pe cercetători să creadă că pe lângă curăţarea fizică, clipitul favorizează şi o curăţare mentală, sporind capacitatea noastră de ne concentra după fiecare pauză.

„Acoperă“ petele oarbe
      În cazul unei tulburări de vedere, precum e glaucomul, ochii muncesc din greu pentru a umple golurile de vedere. Acest lucru se întâmplă şi în cazul unui ochi cu miopie mai accentuată sau cu hipermetropie. Pe scurt, fiecare ochi asigură spatele celuilalt, iar acest lucru este ceea ce face ochii eficienţi.

Renașterea limbii fluierate

Pe o insulă spaniolă, o limbă străveche ce constă în fluierături, care părea că stă să moară, are parte de o îmbucurătoare renaștere.

La Gomera este una dintre cele mai mici insule din Canare. Despre originile limbii fluierate pe care unii dintre bătrânii locului încă o mai folosesc nu se cunosc prea multe. Se știe doar că, în secolul al XV-lea, atunci când primii coloniști au debarcat în La Gomera, cei care locuiau deja pe insulă - de origine nord-africană - comunicau cu ajutorul fluieratului.

Fluierăturile reproduceau limba indigenilor. Odată cu venirea spaniolilor, localnicii au adaptat fluierăturile la limba spaniolă.

"Aici, învățarea fluierăturilor nu ținea de plăcere. Era o obligație, o necesitate. Dacă nu știai să fluieri, trebuia să mergi pentru a transmite mesajul. Și, cum casele se află la mare depărtare una de cealaltă, iar telefoanele lipseau, fluieratul era cea mai bună soluție", spune Lino Rodriguez, unul dintre locuitorii care stăpânesc la perfecție limba fluierată.

Numită Silbo gomero, limba constă în doar două vocale și patru consoane, toate fluierate. Fluieratul ajunge mult mai departe și necesită mult mai puțin efort decât țipatul, strigatul. De exemplu, un mesaj fluierat poate fi înțeles de o persoană aflată tocmai la 3,2 kilometri de "emițătorul" de mesaj, în condiții prielnice pentru formarea ecoului, cum sunt văile ori depresiunile.

Limba fluierată era intens folosită în anii 50-60, însă, în anii care au urmat, mulți dintre locuitorii din La Gomera au emigrat în Tenerife, în căutarea unui loc de muncă. La începutul anilor 90, însă, silbo gomera a fost introdusă ca materie de studiu în școli. Elevii învață să stăpânească cele două vocale și patru consoane fluierate și, la finalul studiilor, cu degetele îndesate în gură, reușesc să transmită ce mesaj doresc, chiar propoziții întregi dacă e nevoie.

Acum, primele generații de învățăcei de silbo gomero au părăsit de multă vreme băncile școlii. Mulți dintre acei primi elevi sunt lucrători în Tenerife și, nefolosind limba, o uită. Însă cei rămași acasă o duc mai departe, iar copiii lor sunt deseori încântați să o folosească.

Iar lingviștii sunt fericiți că această limbă dăinuie. "Silbo este interesantă din punct de vedere al teoriei limbii, deoarece, fiind un sistem atât de simplu, ne poate ajuta să înțelegem cum se formează limbile, în general", spune lingvistul Marcial Morera, de la Universitatea din La Laguna.

Silbo gomero nu este singura limbă fluierată întâlnită pe Glob. Există astfel de "vorbitori" și pe insula grecească Evia, în orașul turcesc Kuskoy, într-un orășel din Pirineii Francezi și în mai multe comunități din Africa. Însă, notează BBC, silbo gomero este singura capabilă să reziste o perioadă mai lungă, timp în care lingviștii au ocazia să o studieze în detaliu.

(Autor: Dan Arsenie)

Un oraş de un miliard de dolari în SUA unde nu locuieşte nimeni

Americanii vor construi un oraş de la zero în New Mexico, cheltuind aproximativ un miliard de dolari, însă nu nicio pesoană nu va putea locui aici.
Cel mai modern oraş din lume va fi construit în New Mexico în Lea County,  scrie Fox News. Este vorba despre un oraş care se întinde pe 40 de km pătraţi şi unde vor fi testate cele mai moderne tehnologii din lume, de la sisteme inteligente de controlare a traficului, la reţele de comunicaţii de ultimă generaţie.

Oraşul va avea şosele pe care vor circula maşini fără şofer, case şi scoli dotate cu toalete şi maşini de spălat inteligente, dari niciun locuitor.

Acest lucru va permite cercetătorilor să testeze tehnologii noi fără să pună în pericol viaţa cuiva. Proiectul, în valoare de un miliard de dolari, a fost câştigat de compania Pegasus Holdings.  Bob Brumley, director la Pegasus Holdings, a declarat ca lucrările la oraş vor începe în 30 iunie şi în construirea lui se vor inspira după unul real, Rock Hill.

Acest proiect va genera 350 de locuri de muncă permanente şi 3.500 temporare. Nu se ştie dacă la finalul proiectului oamenii se vor putea muta aici sau va rămâne un oraş fantomă.

 Sursa: www.capital.ro

O tânără salvată din naufragiu este nepoata unei victime de pe Titanic

     O tânără care s-a aflat pe vasul de croazieră scufundat în apropierea insulei italiene Giglio este nepoata unei femei al cărei frate a murit în urma naufragiului Titanicului, în 1912, informează AFP.

     Valentina Capuano, 30 de ani, se numără printre miile de persoane care au scăpat cu viaţă de pe nava de croazieră Costa Concordia, dar cazul ei este unul deosebit: fratele bunicii sale a murit în urma scufundării Titanicului în Oceanul Atlantic, în aprilie 1912.

     "Este ca şi cum s-ar repeta istoria, a fost groaznic, sunt într-adevăr şocată", a declarat tânăra italiancă.

     Bunica Maria a fost marcată pe viaţă de pierderea fratelui ei mai mic Giovanni, care emigrase la Londra la 25 de ani. Giovanni lucra pe Titanic ca ospătar şi se gândea să se mute în Statele Unite.

     La un secol de la scufundarea pachebotului Titanic în 1912, tragedie soldată cu circa 1.500 de morţi, vasul de croazieră Costa Concordia s-a scufundat parţial vineri seară, în apropierea insulei italiene Giglio.

Sursa: www.adevarul.ro - 18.01.2012

Aborigenii, primii astronomi

     Într-o fermă de lângă Mount Rothwell, la 80 de kilometri de Melbourne, au fost descoperite nişte roci, despre care astrofizicianul prof. Ray Norris spune că reprezintă harta soarelui.
Aceste roci au fost aranjate într-un semicerc, cu două puncte în aliniere perfectă cu apusul soarelui, într-o zi de vară.
     Datând de acum 10.000 de ani, harta este mai veche decât Stonehenge-ul şi chiar decât piramidele din Egipt.
     "Aceste pietre au fost aşezate în mod clar pentru a reprezenta harta soarelui", a spus omul de ştiinţă, membru al organizaţiei Australia's Commonwealth Scientific and Industrial Research, din Canberra.
     "Nu ar fi putut fi puse aici din greşeală. Cineva a realizat măsurători foarte precise", a subliniat acesta.
     Studiile ştiinţifice asupra pietrelor continuă. http://www.cotidianul.ro

Controversele din jurul hărţii lui Piri Reis

     Una din hărţile amiralului turc din secolul 16 Piri Reis stârneşte controverse şi poate da peste cap toată istoria umanităţii.
     Concluziile savanţilor – o hartă făcută din avion sau alt aparat de zbor, o hartă mai veche decăt gheaţa care acoperă Antarctica, o hartă mai detaliată decât hărţile tactice ale armatei americane, o hartp pe care a folosit-o şi Columb ca să "descopere" America – o hartă venită din adâncurile istoriei umanităţii care ne poate schimba sistemele de valori sau istoria aşa cum o ştim.
     Piri Reis a fost un faimos amiral turc din secolul 16, care avea ca pasiune colecţionarea de hărţi de navigaţie vechi. După o bătălie pe mare, amiralul a capturat câţiva marinari duşmani. Unul dintre ei, ca să scape cu viaţă, s-a lăudat că a fost pilot în flota lui Columb pe parcursul celor trei voiaje ale acestuia în Lumea Nouă. Piri Reis, întotdeauna în căutare de noi informaţii, l-a întrebat pe om dacă Columb a descoperit Lumea Nouă din întâmplare sau ştia că există pământ peste ocean. Pilotul i-a răspuns că acesta avea o hartă, a cărui copie o deţine şi el, şi pe care i-a înmânat-o amiralului. Acesta, folosindu-se de ea şi de colecţia lui de hărţi antice, a desenat o hartă a lumii în 1513. Aceasta este povestea hărţii lui Piri Reis, mai mult sau mai puţin romanţată.   
     Surprizele şi semnele de întrebare de-abia acum încep.
     În 1929, un grup de istorici, cercetând secţiunea haremului Palatului Topkapî din Istambul, a găsit această hartă într-o grămadă de moloz. Istoricii au fost uimiţi când au descoperit că harta prezintă clar coasta de nord şi de sud a continentului american. Şi mai uimiţi au fost să descopere pe vechea hartă făcută la 1513 continentul Antarctica, care nu a fost descoperit până în 1818.
     În 1953, un ofiţer al marinei turce a trimis harta lui Piri Reis inginerului şef al Oficiului Hidrografic Naval al Statelor Unite. Pentru a o cerceta, acesta i-a cerut ajutorul căpitanului Arlington T. Mallerey, cu care mai colaborase, o autoritate în materie de hărţi antice. Raportând harta la cele existente, aceasta nu numai că s-a dovedit a fi perfectă, dar chiar a mai adus corecturi hărţilor moderne. De exemplu, pe harta lui Piri Reis, Groenlanda e reprezentată prin două insule separate. Această informaţie a fost confirmată recent de un explorator polar francez, care a descoperit cu ajutorul sondelor că sub stratul de gheaţă sunt într-adevăr două insule. În Antarctica, prin acelaşi procedeu s-a descoperit că sub calota de gheaţă există văile şi munţii descrişi de harta lui Piri Reis, deoarece harta reproduce nu numai conturul continentelor, ci dă şi indicaţii topografice privind interiorul acestor continente. Lanţurile muntoase, vârfurile, insulele, fluviile şi platourile sunt însemnate cu cea mai mare exactitate.
     Confirmând toate acestea şi multe alte lucruri, cartografii Marinei Americane au ajuns la următoarele concluzii:

     1. Columb a avut o hartă în călătoria sa spre America, care arată coastele Yucatanului, Guatemalei, Americii de Sud până la Strâmtoarea Magellan şi o mare parte a coastei Antarcticii.
     2. Harta originală are cel puţin 5.000 de ani, iar unele date arată că poate chiar mai mult. Unele părţi de uscat care apar pe hartă sunt acoperite de gheţuri de mii de ani.
     3. Doar cartografi foarte experimentaţi din zilele noastre ar putea desena o hartă cu un grad de acurateţe atât de mare, şi numai dintr-un avion.
     Ca să adâncească misterul acestei hărţi, studii ale unor profesori ca Charles H. Hapgood şi Richard W. Strachan au arătat că originalul hărţii dupa care s-a inspirat Piri Reis a fost o fotografie aeriană de la o foarte mare înălţime, deoarece harta seamănă perfect cu o fotografie a Pământului realizată din satelit, unde, datorită formei sferice a Pământului, continentele situate mai departe de centrul imaginii "alunecă în jos", la fel ca pe harta lui Piri Reis.
     Căpitanul Mallery susţine de asemenea că harta nu se putea realiza decât dintr-un aparat de zbor, fiind prinse pe ea piscuri muntoase din nordul Canadei şi din Alaska care nu erau trecute nici pe hărţile strategice ale Armatei americane. Pe lângă asta, adaugă el, "ştiau să calculeze longitudinea, lucru pe care noi încă nu îl ştiam acum două sute de ani".
     Profesorul Charles H. Hapgood susţine că deoarece calota glaciară a Antarcticii se presupune că are 100 de milioane de ani, există două posibilităţi asupra perioadei în care a fost făcută harta iniţiala: ori calota glaciară este de factură recentă, câteva mii sau zeci de mii de ani, or, originalul hărţii a fost făcut acum milioane de ani, când încă omul nu exista. Aceste două prezumţii sunt respinse de comunitatea ştiinţifică, deoarece fiecare dintre ele ar da peste cap tot ceea ce credem noi că reprezintă istoria umanităţii, de aceea harta lui Piri Reis este considerată doar o curiozitate, printre multe altele care ne-ar schimba poate sistemele de valori sau istoria. http://www.cotidianul.ro

NASA a capturat imagini cu o stea care fuge

     Un telescop NASA a reusit sa captureze imagini cu o stea care se deplaseaza cu viteza de 87.000 de kilometri pe ora, lasand in urma un nor de gaze si praf. 
     Imaginile au fost capurate de cu ajutorul telescopului WISE cu infrarosu, relateaza The Telegraph. Se crede ca acest corp ceresc s-a dezvoltat in jurul unei alte stele, care a explodat, Zeta, cum se numeste steaua, fiind aruncata in spatiu. 
     Zeta Ophiuchi, cum mai este numit corpul ceresc din constelatia Ophiuchus, este o stea masiva albastra, fierbinte, de 65.000 de ori mai luminoasa decat Soarele nostru si de 20 de ori mai mare decat acesta. 
     Se afla la 458 de ani lumina fata de Pamant, iar durata sa de viata este cu mult mai mica decat a soarelui nostru. La fel ca si companionul sau pierdut, steaua va exploda intr-un final.  http://www.ziare.com/

Ce s-ar intampla daca Pamantul nu s-ar mai invarti?

      Posibilitatea ca Pamantul sa nu se mai roteasca este o idee futurista si un scenariu SF putin probabil sa se intample vreodata, dar ea i-a fascinat intotdeauna pe oamenii de stiinta. O noua analiza realizata cu un software geografic performant le-a dat acestora o idee despre ce s-ar intampla fara forta centrifuga.
     O schimbare pe care am observa-o imediat in acest caz ar fi durata zilei. Daca planeta nu s-ar mai roti in jurul propriei axe, ci doar in jurul soarelui, ziua ar dura un an, potrivit site-ului esri.com.

     De asemenea, in lipsa fortelor centrifuge provocate de lipsa rotatiei, geografia Pamantului s-ar schimba complet in urma unor cutremure devastatoare. In lipsa aceleiasi forte, oceanele vor fi controlate doar de forta gravitationala asa ca isi vor schimba pozitia.

     In prezent nu dam prea mare importanta motivelor pentru care oceanele arata cum arata si ne imaginam ca e vorba de relief si de nivelul marii. Totusi, in absenta fortei centrifuge, cantitatea uriasa de apa care se afla la Ecuator va migra catre zonele in care gravitatia este cea mai puternica, adica spre poli. In acelasi timp, la Ecuator va iesi la suprafata pamantul.

     In cele din urma, Pamantul va avea un megacontinent aflat la Ecuator si doua oceane aflate la poli. Europa, Rusia si Canada vor fi acoperite de ape, iar Groenlanda si Antarctica se vor micsora semnificativ, in ciuda altitudinii mari. Marile lacuri nord-americane, care reprezinta cel mai mare rezervor de apa dulce vor disparea.

Fazele  intermediare  ale  acestui  fenomen  ipotetic:

Click  aici  pentru  o  simulare  video:

http://www.esri.com/news/arcuser/0610/nospin-video.html

http://www.esri.co

Cum se vede Luna de pe Statia Spatiala Internationala

     Vazuta de la bordul Statiei Spatiale, Luna are un aspect ciudat. In imagine se poate vedea ca satelitul nostru natural pare a fi... turtit.

Statia Spatiala Internationala

     Explicatia acestui aspect ciudat sta in faptul ca aerul care inconjoara Pamantul actioneaza, in acest caz, ca o lentila, dupa cum explica specialistul Phil Plait, citat de io9.com. 

     Astfel, se produce fenomenul de refractare, cel care face ca Luna sa aiba aceasta forma turtita. Pentru a intelege mai bine, putem face un mic experiment. Daca punem o lingura intr-un pahar cu apa, imaginea va fi distorsionata intr-un mod similar.

     Efectul de "turtire" a Lunii dispare pe masura ce ea se afla mai sus. El poate fi observat si de pe Pamant, chiar si in cazul Soarelui. La rasarit, Soarele se proiecteaza pe orizont la fel de "turtit" precum Luna in imaginea alaturata.

Satul cu doi locuitori din Laponia suedeza, unde opreste trenul

     Caile ferate suedeze au infiintat statia de cale ferata acum 65 de ani, in cinstea unui cunoscut artist plastic local, pentru ca acesta sa poata merge cu trenul la expozitiile sale.

Nils Nilsson Skum (1872-1951)

     Satul (sau, mai degraba, catunul) Sjisjka, situat in Laponia suedeza, undeva la aproape 200 km dincolo de Cercul Polar de Nord, este unicat din multe puncte de vedere. Nu din cauza faptului ca mica localitate e situata in plina pustietate lapona, fara niciun drum de acces. Astfel de sate izolate exista mai multe pe ultimul petec de pamant virgin al Europei, care e Laponia. Sjisjka e unica prin faptul ca e cel mai mic sat al Suediei si, probabil, si al Europei, din punct de vedere al numarului de locuitori: doar doi locuiesc aici permanent. 

     Alti sase suedezi si-au construit in sat cabane in care petrec cateva saptamani pe an. Cel mai adesea, pe timp de vara. Uneori, in plina iarna, mai apar drumeti atrasi de salbaticia locului, de aurora boreala si de lungile nopti polare, in care discul solar nici macar nu izbuteste sa se iteasca deasupra orizontului. 

     Un alt lucru care face acest satuc unic (de data aceasta, in lume) e faptul ca are statie de cale ferata.

     Caile ferate suedeze au decis sa infiinteze la Sjisjka o statie in anul 1946. Aceasta pentru a permite unui artist plastic local, pe nume Nils Nilsson Skum (1872-1951), foarte cunoscut pentru desenele si schitele sale in care prezenta viata crescatorilor de reni laponi, sa calatoreasca inspre lumea civilizata, pentru a lua parte la expozitiile sale. 

     Cei doi locuitori de azi ai satucului sunt stranepotii artistului, Nikolaus Kotok si Johan Mickel Kitok, ambii pensionari, care au refuzat sa se mute in lumea careia noi ii spunem civilizata. Au in sat conditii bune de viata. Exista electricitate, apa curenta in locuinte au de la o fantana comuna, ajutata de un hidrofor. N-au, in schimb, galagia citadina perpetua si nu au nicio sursa de stres pe o raza de cel putin 150-200 de km in jurul lor. 

     Pentru ei, in principal, dar si pentru putinii vizitatori ai zonei, caile ferate suedeze au pastrat, in mersul trenurilor de pe ruta Lulea-Narvik, statia Sjisjka. In micuta cladire a statiei de tren exista chiar si un robot telefonic care, printr-o apasare pe buton, face legatura cu un operator aflat la vreo 200 km distanta, gata non stop sa ofere informatii despre mersul trenurilor.

     Sunt, oricum, doar patru trenuri de calatori care circula pe linia respectiva. Doua inspre nord, cu punct terminus in orasul-port norvegian Narvik, si doua inspre sud, cu punct terminus in orasul suedez Lulea. Pentru ca trenul sa opreasca in statie, eventualul calator trebuie el insusi sa apese pe un buton, care aprinde semnalul de oprire in statie.

Scene Biblice vazute din spatiu

     Un  grup  de  artisti  din  Australia,  autointitulat; The Glue Society ,  au  expus  un  proiect  controversat  care  se numeste  “God’s Eye View”  si  arata  momente  biblice  vazute  din  satelit.

Fuga  evreilor  din  Egipt  si  traversarea marii  printr-un  culoar  realizat  de Moise  in  Marea Rosie.

Arca  lui  Noe.

Gradina Raiului, ( priveste  cu  atentie).

Crucile  de  pe  dealul  Golgotei.

http://obviousmag.org

De ce circulăm pe partea din dreapta a şoselei?

     O vizită în Marea Britanie sau în îndepărtatatele India şi Japonia nu se lasă doar cu învăţarea unor noi obiceiuri culturale sau gastronomice, ci şi cu cel puţin o situaţie în care eşti aproape de atac de cord cauzat de faptul că nu reuşeşti să te obişnuieşti foarte repede cu circulaţia pe banda din stânga a şoselei. Dar care este logica faptului că unele ţări au traficul pe dreapta, iar altele pe stânga? Vom încerca să desluşim această problemă în rândurile care urmează.
     Deşi cele mai multe ţări au traficul cu maşinile circulând pe partea dreaptă a şoselei, la origini se circula pe partea stângă, implicit în zona în care se află acum România. Cea mai populară explicaţie pentru acest lucru este una care ţine de epoca violentă şi de ce se întâmpla pe drumurile pietruite de acum câteva secole sau chiar milenii.Astfel, cavalerii din antichitate erau nevoiţi să "circule" cu caii pe partea stângă pentru a se putea duela cu adversarii în caz de nevoie ţinând sabia în mâna dreaptă. Explicaţia ţine mai ales de faptul că majoritatea oamenilor sunt dreptaci.
     Nu există dovezi ale modului în care se circula (cu caii, căruţele sau cu alte mijloace de transport) în perioada veche a Daciei, însă este sigur că, după ce Imperiul Roman a pus stăpânire pe teritoriile dacice, în zona în care astăzi se află România se circula pe partea stângă a drumurilor pavate specifice acestui imperiu. Acest lucru se datorează faptului că regula de bază în Imperiu era ca circulaţia să se desfăşoare pe partea stângă. De asemenea, este clar că zona Transilvaniei circula pe stânga ceva mai târziu, în perioada dominaţiei Austro-Ungare, acest lucru fiind o obligativitate în Imperiu. 
     Mutarea traficului de pe stânga pe dreapta a avut două etape în Europa. În prima fază, meritul îi este atribuit lui Napoleon Bonaparte, care - profitând de faptul că francezii au circulat dintotdeauna pe partea dreaptă, a ordonat ca fiecare provincie cucerită de Franţa să îşi schimbe direcţia traficului. În restul Europei, schimbarea a survenit destul de târziu. Astfel, anii 1920-1930 au fost cei care au dat tonul marilor schimbări. Spaniolii au circulat pe stânga până în 1924, portughezii până în 1928, polonezii până în 1922. Ţările aflate sub ocupaţie Austro-Ungară au întârziat schimbarea. Austria a trecut la circulaţia pe partea dreaptă a şoselei treptat, între 1919 şi 1938, iar în Ungaria s-a circulat pe partea stângă, la fel ca astăzi în Anglia, până în 1941. Italienii au trecut la circula'ia pe banda dreaptă în 1922, după venirea lui Benito Mussolini la putere. Foarte interesant este însă faptul că Alfa Romeo şi Lancia au continuat să producă doar maşini cu volanul pe dreapta până în anii '50.
      Statul european care a întârziat cel mai mult trecerea de la circulaţia pe stânga la cea pe dreapta şoselei este Suedia. Suedezii au circulat pe stânga până în 3 septembrie 1967, zi cunoscută în statul nordic ca "Ziua H" (H vine de la Högertrafik, care înseamnă "trafic pe partea dreaptă"). Din moment ce majoritatea maşinilor avea deja volanul pe partea stângă, rata accidentelor a scăzut brusc în Suedia după Ziua H.
     Din moment ce principalul motiv pentru schimbare a fost vecinătatea cu ţări în care se circula deja pe dreapta, principalele redute în calea generalizării acestui obicei sunt statele insulare. Iar Marea Britanie, Japonia şi Australia sunt, evident, cele mai bune exemple în acest sens.
     O serie de cercetări realizate în secolul trecut arată că cele ţările în care traficul se desfăşoară pe partea stânga, precum Japonia, Marea Britanie sau India, au o rată a accidentelor mult mai mică decât a celorlalte ţări. Logica acestui fapt? Vederea periferică a ochiului drept este mult mai dezvoltată decât cea a ochiului stâng pentru dreptaci. Astfel, cei care circulă pe stânga pot monitoriza natural mult mai bine traficul din sens opus sau maşinile care depăşesc din spate, unghiul mort fiind redus. Un alt argument interesant este faptul că, în cazul maşinilor cu volan pe dreapta, şoferul ţine mâna dreaptă dominantă pe volan atunci când schimbă vitezele, levierul fiind mânuit cu stânga.
      Dacă în Europa problemele legate de schimbarea benzii de rulare sunt inexistente la trecerea peste graniţe (teritoriile în care se circulă pe stânga sunt izolate, aşa cum am văzut mai sus), unele ţări au probleme mari din acest punct de vedere şi au fost nevoite să gândească puncte de trecere a frontierei foarte complexe, care să-i "mute" pe şoferi de pe drapta pe stânga. Cel mai bun exemplu este Thailanda, ţară în care se circulă pe stânga, dar care are 90% dintre graniţe cu state în care circulaţia are loc ca la noi. O soluţie emblematică pentru această problemă neobişnuită este Podul Lotus, care leagă China de Macau.
     Primele maşini produse în lume aveau locul şoferului aşezat în poziţie centrală. Ulterior, pentru evitarea accidentelor stupide la intrarea prin zone strâmte în care şoferul nu putea negocia corect distanţele laterale, unii producători au pus scaunul şoferului aproape de marginea drumului. Până la urmă, soluţia care a câştigat a fost amplasarea scaunului celui de la volan în partea dinspre centrul şoselei, pentru ca acesta să aibă un câmp de vedere cât mai mare.
      Diferenţele tehnice dintre maşini nu se limutează însă la amplasarea volanului, ci şi la modul în care funcţionează farurile, stopurile, proiectorul posterior de ceaţă sau ştergătoarele de parbriz.

http://www.automarket.ro/