sâmbătă, 27 noiembrie 2010

CERCUL DE FOC AL PACIFICULUI

CERCUL DE FOC AL PACIFICULUI (RING OF FIRE = CERCUL DE FOC), cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică.

     Concentrează 62% din toţi vulcanii activi existenţi în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); două treimi din aceştia se află în arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe ţărmurile pacifice ale celor două Americi.
     Fosele care măr­ginesc Pacificul sunt active din punct de vedere seismic, fapt care determină producerea a numeroase cutremure, care, aso­ciate vulcanismului activ, justifică denumirea de centura de foc sau cercul de foc dată de specialişti acestei zone. Din cele o sută de cutremure de mare magnitudine care au avut loc în prima jumătate a sec. al XX-lea, 75 s-au produs în această zonă.

     Inelul este întrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. şi Canadei, unde nu apare nici o fosă şi unde se produc rareori cutremure; dar, în S ţărmului pacific al S.U.A., se află cea mai lungă zonă de fractură oceanică, Mendocino (lungă de peste 3 000 km), care se continuă pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre – San Andreas (din California). De-a lungul centurii de foc au loc deplasări submarine care provoacă tsunami – valuri oceanice devastatoare care invadează coastele pacifice.
     Printre vulcanii din cercul de foc se înscriu! Âsama , cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflaţi în activitate, Bromo, Tambora  şi Perbuatan , cei mai distrugători dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipe­lagul Indonezian, Ktiucevski (Kl’ucevskaja Sopka) în peninsula  Kamceatka (Kamcatka), Katmai în Alaska, Taal în arhipelagul  Filipinelor.

     Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din câmpia japoneză Kanto , din septembrie 1923, din insula filipineză Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970 , din California: San Francisco, 18 aprilie 1906, magnitudine 8,3 grade, şi cele din octombrie 1974, aprilie 1988, octombrie 1989 (Loma Prieta), noiembrie 1996. în California (SUA) au avut loc, între 1812 şi 2005,17 cutremure cu magnitudinea de peste 7 grade, cel din 18 aprilie 1906 a avut 8,3 grade şi a distrus aproape în întregime oraşul San Francisco.
http://www.ideisicuriozitati.com

Niciun comentariu:

Felicitari Craciun

Chaplin's Time Traveler - Calator in timp in filmele lui Chaplin