duminică, 17 februarie 2013

Micul Profet - BĂIATULUI CARE A TRĂIT PE MARTE

Boris Kiprianovici, alintat de familie Borişka, este deja o vedetă internaţională, fără să-şi fi dorit el, ori familia lui, vreodată aşa ceva.

      Băiatul care pretinde că a trăit pe Marte şi că are o misiune de îndeplinit pe Terra, alături de alţi copii supradotaţi ca şi el – numiţi “copiii indigo”, a atras nu doar atenţia amatorilor de senzaţional, ci a comunităţii ştiinţifice. Articolul pe care ziarul “Pravda” i- l dedica în 2004 l-a făcut celebru şi a fost tradus în numeroase alte limbi, iar de atunci, micul Boris e urmărit cu maxim interes atât de specialişti, cât şi de cei preocupaţi de misterele lumii.
      S-a născut la 11 ianuarie 1996, în oraşul Volski din regiunea rusă Volgograd, într-o familie din clasa medie (mama-medic dermatolog, tatăl-ofiţer în rezervă), Boris a provocat de la bun început uimire.
Mama lui l-a adus pe lume fără nici o durere, iar ulterior, a constatat că ”puiul meu rareori plângea şi nu se îmbolnăvea niciodată”. A fost capabil să-şi menţină capul la numai 15 zile şi să-şi privească mama în ochi, performanţe pe care bebeluşii le reuşesc abia la câteva luni.A rostit primul cuvânt (”baba”) când avea 4 luni, iar la vârsta de 7 luni, inspirat de ce a văzut pe un perete, a construit prima propoziţie: “Vreau un cui”.
       La vârsta de un an şi jumătate, copilul putea deja să citească titlurile mari din ziare. Câteva luni mai târziu a desenat folosind culorile violet şi galben, iar specialiştii care i-au analizat “pictura” au tras concluzia că e vorba de contururi umane, cu aurele lor energetice.
a grădiniţă, Boris şi-a şocat educatoarele cu memoria excepţională şi o abilitate incredibilă de a acumula noi informaţii, dar şi de a folosi noţiuni complicate, cu mult peste puterea de înţelegere a unui preşcolar. “Nimeni nu l-a învăţat asta”, a povestit presei mama lui, Nadejda. “Dar uneori, se aşează în postura lotusului (poziţie yoga) şi începe să vorbească despre Marte, despre sistemele planetare, civilizaţii îndepărtate… Ceva de nu ne vine să credem urechilor!”.
               Borişka şi-a speriat părinţii înşirând numele planetelor sistemului nostru solar, ba chiar şi ale sateliţilor şi ale altor galaxii, ei crezând că băieţelul lor şi-a ieşit din minţi. Abia când au verificat în tratatele de astronomie au constatat că micuţul vorba “ca din cărţi”. ”A început să le vorbească oamenilor despre păcatele lor. A abordat un individ pe stradă pentru a-i spune să termine cu drogurile. Bărbaţilor le spunea să înceteze să îşi înşele nevestele...
              Micul profet îi avertiza pe oameni despre necazuri şi boli viitoare, ceea ce a creat o reputaţie nefavorabilă părinţilor sai”, a titrat presa rusă. Lumea a aflat repede despre acest băieţel ieşit din comun, dar puţini au fost cei dispuşi să îl ia în serios. 

Secretul Proserpinei
      La vârsta de 5 ani, Borişka a început să vorbească despre o planetă numită Proserpina, care ar fi dispărut cu sute de mii sau poate chiar milioane de ani în urmă. Părinţii au fost din nou uimiţi, fiindcă nimeni în casa lor nu pomenise vreodată acest nume. Micuţul a povestit că Proserpina a fost lovită şi sfărâmată în bucăţele, dar că locuitorii ei au reuşit să se teleporteze în a cincea dimensiune, pe care o descriu drept “lume paralelă”.
Pe atunci, el se afla pe Marte, de unde soarta Proserpinei a fost observată cu mare atenţie. Borişka mai susţine că parte din copiii planetei dispărute au ajuns, sub o formă sau alta, pe Pământ, ”ceea ce ar explica de ce se nasc aici micuţi care par să-şi amintească o viaţă anterioară trăită în alt colţ de univers şi care se descriu pe ei înşişi drept extratereştri”, după cum a notat presa rusă.
Interesant este faptul că, în 2005, deci mult mai târziu decât l-a pomenit băieţelul, numele Proserpina a fost propus pentru a zecea planetă descoperită în sistemul nostru solar (situată teoretic după Neptun şi având de trei ori dimensiunile lui Jupiter), problema fiindcă denumirea fusese dată, în 1985, asteroidului 399. 

La bordul unor navete spaţiale
     Boris a mai povestit de-a lungul timpului, printre altele, că a trăit în repetate rânduri pe Marte, ”o planetă locuită şi acum, dar în subteran, dat fiind că acolo s-ar fi produs o catastrofă nucleară, soldată cu pierderea atmosferei”. Potrivit băiatului, marţienii respiră gaz, nu oxigen, şi de aceea nu îmbătrânesc, precum pământenii.
      El mai susţine că a zburat de nenumărate ori de pe Marte către Terra, dar şi către Jupiter, la bordul unor navete spaţiale pe care uneori le pilota singur! Băiatul a mai relatat şi despre prietenul său...Lemurian, care avea ”ca şi restul populaţiei, 9 metri înălţime”, şi care a pierit chiar sub ochii lui, ucis de o stâncă în timpul unui uriaş cataclism terestru. “Nu l-am putut salva. Destinul nostru este să ne întâlnim în această viaţă”, spune băiatul.
      Interesant este faptul că povestea lui despre existenţa şi dispariţia civilizaţiei Lemuriene a fost confirmată de un respectat profesor, Sumathi Ramaswamy, care a publicat, la editura Universităţii din California, cartea intitulată:”The Lost Land Of Lemuria”.
     „M-am dus spre camera lui, fiindcă l-am auzit vorbind cu cineva, deşi ştiam cu certitudine că e singur”, a declarat mama copilului într-un interviu acordat în 2007 pentru “Project Camelot” şi citat de “Nexus Magazin”. “Într-adevăr, era singur, iar în faţa lui se afla un mozaic colorat, făcut din piese de construit, reproducând cele două lanţuri din structura ADN! Le-am recunoscut imediat, fiindcă am studiat la Institutul de Medicină”, a adăugat mama.
     Băieţelul îi spunea cuiva că a fost pilot pe o navetă de cercetare şi om de ştiinţă, dar că niciodată nu ar accepta să încrucişeze ADN uman cu ADN de reptilă, ceea ce ar contraveni legilor selecţiei naturale. După care a rostit câteva cuvinte în latină. Şocată, mama n-a mai stat să-l asculte, ci l-a zgâlţâit, întrebându-l cu cine vorbeşte. Borişca s-a trezit din transă şi, confuz, a murmurat:”Mă jucam doar”. 

Detalii intergalactice
     Mai târziu, când Nadejda a încercat să redeschidă subiectul, băiatul i-a spus doar că acele informaţii nu sunt destinate oamenilor şi că secvenţa ADN a marţienilor e diferită de cea terestră şi mai apropiată de cea Lemuriană. Mama a mai observat că referirile fiului la viaţa de pe Marte datează din perioade diferite.
Pare deci că Boris îşi aminteşte episoade dintr-un interval care cuprinde mii de ani! Băiatul, căruia îi plac filmele americane despre aventurile spaţiale, deşi consideră că denaturează realitatea, mai spune că a venit vremea ca fiinţe "speciale" (asemeni lui) să se nască pe Pământ, pentru a contribui la renaşterea planetei, după ce se vor produce două catastrofe legate de apă. "Puţini oameni vor supravieţui", afirmă Boris, care nu se teme de moarte: "Şi pe Marte, unde am trăit eu, a fost o astfel de catastrofă. Şi oameni ca noi încă trăiesc acolo”.
     “Băiatul de pe Marte” mai susţine că pământenii vor descoperi învăţături preţioase sub o piramidă încă nedescoperită. Potrivit lui Borişka, viaţa pe Pământ se va schimba “odată ce Sfinxul va fi deschis", adică va fi declanşat mecanismul aflat în zona urechii statuii.
Boris a oferit detalii legate de construcţia vehiculelor intergalactice. Luând o cretă, a desenat un obiect oval, explicând: "E compus din 6 straturi". Stratul exterior - 25 % - e făcut din metal dur, al doilea strat, de 30 %, e din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30 % e făcut din metal. Un ultim strat, de 4 %, e dintr-un material special magnetic. "Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, navele vor putea zbura oriunde în univers", spune micuţul intrat încă din 2005 în atenţia cercetătorilor. 

Unul dintre copiii-indigo
       Ufologii, astronomii şi cercetătorii au căzut de acord că ar fi imposibil ca băiatul să fabrice toate aceste poveşti. Limbajul şi termenii ştiinţifici pe care-i foloseşte sunt utilizaţi de specialişti, iar medicii au fost de acord că Boris are abilităţi neobişnuite, cu toate că nu spun, bineinţeles, că a trăit pe Marte în trecut! Specialiştii de la Institutul de Magnetism, Ionosferă şi Unde Radio Terestre, din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe i-au fotografiat aura.
       "Spectrograma lui are culoarea portocalie, ceea ce înseamnă că are un puternic intelect", a declarat profesorul Vladislav Lugovenko. Acesta susţine că băiatul este unul din norocoşii care, prin intermediul energiei, se pot conecta la rezervorul universal de informaţie, de unde extrag date la care, pe cale naturală, n-ar avea acces.
Cotidianul “Pravda” a scris de altfel că Borişka îşi încarcă bateriile, periodic, dintr-o zonă (Medvedetskaia Griada) recunoscută de localnicii din regiunea sa natală, Volgograd, ca având proprietăţi ciudate. Profesorul Lugovenko spune că "există nişte indivizi neobişnuiţi care s-au născut pe toate continentele în ultimii 20 de ani". Oamenii de ştiinţa îi numesc "copii indigo", iar Boris este unul dintre ei. 

Seminţe de Stea
      Potrivit profesorului Lugovenko, în zilele noastre este posibil să se măsoare puterile extrasenzoriale ale oamenilor, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii realizează cercetări extinse, în încercarea de a descoperi misterul copiilor fenomenali-copiii indigo (numiţi aşa după culoarea aurei pe care o au în jurul lor). S-a demonstrat că persoanele care au o capacitate a creierului mai mare decât cea "normală" pot deţine abilităţi speciale, cum ar fi clarviziunea, premoniţia sau telepatia.
     Denumirea de copiii-indigo a devenit cunoscută datorită lui Lee Carrol şi Jan Tober, autor ai cărţii omonime. Un copil-indigo pare să fie un copil care manifestă noi caracteristici şi tipare de comportament diferit, în general, de cele din trecut, iar aceste tipare sunt unice. Aproape toţi copii-indigo au coeficientul de inteligenţă (IQ) de 130 şi 140.
Dar sunt şi unii care îl au peste 160 (un IQ de 60 este considerat semn al înapoierii mintale, cel de 70-79 este la limită, 80-89 este considerat mediu de jos, 90-109 reprezintă media de inteligenţă, 110-119 este media superioară, 120-129 peste medie, iar începând cu 130 este considerat peste normal. Media IQ-ului pe glob este de aproximativ 100 de puncte). Coeficientul IQ arată că inteligenţa oamenilor creşte în mod spectaculos la noile generaţii.
       Conform cercetătorilor care au studiat fenomenul, se pare că printre noi există un număr în creştere de copii cu abilităţi intuitive, intelectuale şi fizice remarcabile (clarviziune, telechinezie, claraudiţie, IQ genial, simţuri extrem de ascuţite, unii, dintr-o dată, încep să vorbească o limbă străină, sau au o forţă fizica neobişnuită). Ei povestesc, la vârste fragede, amintiri din vieţi trecute, îşi amintesc perioada din pântecul mamei, sau, mai surprinzător, uneori perioada de dinainte de concepţie.
     În mod frecvent, ei povestesc despre interacţiunile lor cu "extratereştri". Unii îi numesc "Copiii Razei Albastre", "Seminţe de Stea" sau "Copiii Indigo", dar s-ar putea numi şi "Copiii Mileniului". Oricum ar fi, de când s-a născut, şi până în prezent, părinţii lui Boris ar fi fericiţi dacă cineva ar reuşi să le clarifice, cu adevărat, situaţia băiatului lor...


EVZ.ro

Felicitari Craciun

Chaplin's Time Traveler - Calator in timp in filmele lui Chaplin