sâmbătă, 20 septembrie 2014

Casa Memoriala Ion Creanga

 Casa  unde  a  copilarit  Ion  Creanga  celebrul autor  de  povestiri  pentru  copii

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern ("tatal mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

 Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia

 La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.


În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.)  Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare.

 În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).


În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.


Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.


Povești

  • Capra cu trei iezi (1875)
  • Dănilă Prepeleac (1876)
  • Fata babei și fata moșneagului (1877)
  • Făt Frumos, fiul iepei (1877)
  • Povestea lui Harap-Alb (1877)
  • Ivan Turbincă (1878)
  • Povestea lui Ionică cel prost (1877)
  • Povestea lui Stan-Pățitul (1877)
  • Povestea porcului (1876)
  • Povestea poveștilor (1877-1878)
  • Povestea unui om leneș (1878)
  • Punguța cu doi bani (1875)
  • Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

  • Acul și barosul (1874)
  • Cinci pâini (1883)
  • Inul și cămeșa (1874)
  • Ion Roată și Cuza-Vodă (1882)
  • Moș Ion Roată și Unirea (1880)
  • Păcală (1880)
  • Prostia omenească (1874)
  • Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

  • Moș Nichifor Coțcariul (1877)
  • Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

  • Amintiri din copilărie (1879)
  • Fragment de autobiografie

Scrisori

Scrisori de familie

  • Către Gheorghe Creangă
  • Către Zaheiul Creangă
  • Către Ecaterina Vartic
  • Către Elena Creangă-Chiței

Scrisori către prieteni

  • Către Mihai Eminescu
  • Către Vasile Conta
  • Către Alexandru C. Cuza
  • Către Nicolae Gane
  • Către Mihail Kogălniceanu
  • Către Titu Maiorescu
  • Către Iacob Negruzzi
  • Către Ioan Slavici
  • Către Victor Zaharovschi

Albume Fotocarte Botez

Fotocarte Botez

 Fotocarte  Botez  Exterior
Fotocarte Botez Interior
Realizez albume foto personalizate pentru Botez.
http://albumefotobotez.blogspot.ro/

Albumele foto tip Fotocarte pot fi printate pe diferite tipuri de hartie:
-Lucios,
-Mat,
-Raster,
-Metalic

Albumele foto tip Fotocarte se pot realiza la urmatoarele dimensiuni:
- 30 x 40 inchis ( 30 x 80 deschis )
- 30 x 30 inchis ( 30 x 60 deschis )
- 30 x 20 inchis ( 30 x 40 deschis )
- 20 x 30 inchis ( 20 x 60 deschis )
- 20 x 20 inchis ( 20 x 40 deschis )
- 20 x 15 inchis ( 20 x 30 deschis )

Dimensiunile sunt in centimetri.

http://fotografbotez.blogspot.ro/
Comenzile se fac la adresa de e-mail;
acheaua_constantin@yahoo.com sau la tel. 0744 273435


Pretul albumelor se discuta in functie de dimensiunea albumului si de tipul de hartie ales pentru print.
Pretul hartiei foto variaza de la luna la luna, asa ca pretul se stabileste in momentul lansarii comenzii .
La realizarea albumelor se pot folosii fotografiile din arhiva dumneavoastra sau se poate comanda o sedinta foto, in studio foto sau la o locatie stabilita de comun acord. 
 

Felicitari Halloween

Felicitari Halloween Modelele 21 - 30

Realizez felicitari si calendare personalizate pentru Halloween.
Trimiteti pozele copiilor , adresa corecta si modelul de felicitare dorit la adresa de e-mail:
acheaua_constantin@yahoo.com
Eu o sa editez si o sa printez felicitarile pe hartie foto , apoi o sa le expediz prin posta cu plata ramburs. La pretul felicitarilor se va adauga si taxa de expediere prin posta care este de 10 lei.
Detalii la
 http://felicitarihalloween.blogspot.ro/
tel. 0744 273435
Felicitare Halloween format 13x18 = 5 lei
Calendar Halloween format 20x30 = 12 lei
Taxa de expediere prin posta este 10 lei

 Felicitare  Halloween  Model  21
 Felicitare  Halloween  Model  22
 Felicitare  Halloween  Model  23

Mistere in Bucegi

Descoperirea din Masivul Bucegi

Descoperirea din Masivul Bucegi (August 2003)

  Muntii Bucegi, reprezinta  o zona destul de atractiva pentru majoritatea oamenilor in mod special datorita energiilor ce se manifesta aici, dar si a unor fenomene etichetatea adesea ca “paranormale”. Descoperirea din Masivul Bucegi, a reprezentat o puternica ridicare a valului, ce a atras atentia strainilor asupra tarii noastre, in mod special, celor care au avut acces in acele zile din luna august 2003, la ceea ce se considera “cea mai mare descoperire din timpurile moderne”. Evident ca totul a fost clasificat si ascuns.

      Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!
      Climatul politic era „fierbinte” in 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
      Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – un secret teribil in topul secretelor de pe lista proiectelor negre ale U.S.A.P.
      U.S.A.P. sau “proiectele negre” se traduc prin “operatiune ultrasecreta si complet inchisa recunoasterii oficiale”. Practic acestea nu exista oficial si nici chiar presedintii de state nu au acces la asemenea date. In esenta, datele sint de acest gen, despre ce discutam noi, doar ca ei au dovezile palpabile, empirice…
Romania nu si-a luat un angajament definitiv in ceea ce priveste secretul descoperirii din Masivul Bucegi, insa din ce am aflat acel protocol semnat de carpa KGB-ista, Iliescu, a fost semnat pe 10 ani, el expirand in August 2013.
      Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
      Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei
descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial.   Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
      Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA trebuie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
      Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
      Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.
 
Trei lucruri uluitoare au loc in Muntii Bucegi !
      1. Cele 7 izvoare din Muntii Bucegi – sint recunoscute la nivel mondial ca singurul loc unde apa are continut zero bacterii, iar oamenii de stiinta nu inteleg cum este asta posibil. Ceva din interior ii asigura aceasta puritate,
      2. “Gura de Rai” din Muntii Bucegi – este o pajiste cu o suprafata de 1 km patrat, nu departe de zona Coltii Tapului, unde s-a prabusit elicopterul cu evrei, venit tocmai din Israel pentru a se “antrena”. Aceasta zona este cunoscuta de oamenii de stiinta ca o zona cu “anomalie” geomagnetica, ce produce un efect de inviorare si energizare tuturor persoanelor care stau in acea zona, indiferent cat de obosite ar fi.
      3. Holograma unei piramide regulate – este un alt fenomen, care nu prea a fost deslusit de oamenii de stiinta, avand in vedere ca asta se intampla numai in Bucegi si Ceahlau si in nicio alta zona de pe Planeta. Este exclusa orice reflexie sau refractie a luminii deoarece, in acest caz sursa luminii ar trebui sa fie undeva jos, cat despre reflexie, nici nu se pune problema, caci nu exista pe masivul muntos vreun astfel de mediu care sa provoace separarea luminii pentru a se produce fenomul de reflexie cum e el explicat in manualele scolare de fizica elementara. Din punctul meu de vedere nu este altceva decat o “semnalizare”, o atragere a atentiei asupra acestor doua masive. Holograma apare deobicei anual, pe data de 28 noiembrie, data considerata drept “Ziua Sfinxului”, iar holograma apare de cele mai multe ori proiectata pe Masivul Caraiman impreuna cu celebra Cruce Caraiman.
      Acum este timpul sa discutam cu cartile pe fata si sa ne luam istoria adevarata inapoi, nu cea scrisa de cei care vor sa ne tina intr-o bezna a mintii !

sursa:  Dragos Anunnaki

Karpata

KARPATA, locul în care trăieşte “Guvernatorul” suprem

     Semnificația Carpaților este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană KUR-PAT înseamnă Muntele Prinților și amintește că înainte de Potop, au domnit opt regi în cinci orașe, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită KARPATA înseamnă Locul Guvernatorului iar în latină CARPE înseamnă Muntele Tău.
     Mai mulți istorici români și străini consideră că muntele mistic, Caucaz, nu are nicio legătură cu actualul Caucaz, ci cu munții care se întindeau de la Porțile de Fier și până în zona Buzăului. Aici ar fi fost Prometeu înlănțuit de Zeus. Cunoscând toate aceste legende dar și fapte istorice putem înțelege valoarea spirituală a sfincșilor românești.
Energiile inteligente
     În munții Bratocea, la capătul uneia dintre culmi se află o stâncă ciudată. Localnicii îi spun Faunul. Măsurile energetice efectuate aici au arătat un flux deosebit de energie. Bătrânii spun că însuși Zeus, rănit în lupta cu titanii s-ar fi adăpostit acolo, îngrijit fiind de un faun. Drept răsplată, Zeus, cu o mână de fulgere a sculptat această stâncă. Uneori sfinxul pare că a luat foc. Se spune că flăcările ascund comorile din interiorul stâncii.
     Radiesteziștii afirmă că zona este încărcată energetic și că dacă nu ar fi controlată ar putea arde toată România pe o adâncime de doi metri.
     Cercetătorul Pavel Codrescu a efectuat un experiment. A îngropat trei obiecte, unul de aur, altul din argint și un altul dintr-un aliaj. După un an de zile le-a dezgropat și a constatat că aurul nu pățise nimic, argintul căpătase culoarea verde iar aliajul se topise. În Topleț argintul a căpătat culoarea albastră iar în Bucegi roșu. Nu au putut fi explicate aceste anomalii.
efemetide.ro

Emotii Umane Negative

Cele SASE emotii care te impiedica sa te dezvolti

Emotiile, chiar si cel negative fac parte din viata fiecarei fiinte umane. Emotiile nu ar trebui sa fie considerate a fi “negative”. Cu toate acestea, atunci cand nu dispunem de aptitudinile necesare pentru a ne asculta sentimentele putem sa ne impotmolim in negativitate, indepartandu-ne din ce in ce mai mult de adevaratul nostru potential. Acestea sunt cele sase emotii care, atunci cand sunt ingnorate, te pot impiedica sa te dezvolti:

1. Furia
Furia este fara indoiala una dintre emotiile cele mai incomode, deoarece aceasta este un adevarat apel la actiune. Atunci cand ne lipseste abilitatea de a o transforma si de a o canaliza catre ceva constructiv,  o reprimam si traim experienta rusinii, deoarece credem ca nu este in regula sa fim furiosi. Gandeste-te la furie ca fiind o greutate care te impiedica sa te dezvolti, o emotie care dilueaza energia vietii.
In cazul in care lucrurile care ne-au suparat s-au intamplat intr-un moment al vietii noastre cand nu era sigur pentru noi sa ne exprimam pe deplin aceasta emotie, ne-am dezvoltat, probabil, un tipar de comportament care scopul de a suprima aceasta emotie. Cu timpul, din ce in ce mai multe circumstante sunt lasate neatinse de actiunile noastre care ar putea cauza o schimbare, iar noi nu reusim sa invatam niciodata lectiile pe care ni le poate oferi aceasta emotie.
De asemenea, suntem speriati intr-o mare masura de fierbinteala acestei emotii, care ne poate crea impresia ca este o emotie mult mai puternica decat una pe care am putea sa o controlam. De fapt, lasand-o sa infloreasca in toata plinatatea ei, vei dscoperi ca este vorba, de fapt, de o energie finita, pe care o poti controla.  In cazul in care vei evita in continuare sa privesti aceasta umbra a vietii tale drept in ochi nu te vei putea elibera niciodata de ea.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata furiei:
Acum, gandeste-te la ceva care te deranjeaza enorm de mult.
Pasul 1 : Nu judeca. Nu respinge sentimentul care apare ca fiind ceva banal. Nu compara situatia cu cea a altor persoane care “au motive reale pentru a fi furioase”.
Pasu 2 : Scrie despre ceea ce s-a intamplat si cum te-a facut sa te simti. Recunoaste cat de mult ai purtat aceasta emotie in interiorul tau si cantitatea mare de energie de care este nevoie pentru a o reprima. Explica-ti tie insuti felul in care aceasta emotie iti afecteaza viata de zi cu zi.
Pasul 3 : Scrie ceea ce ai de gand sa faci pentru a te elibera de aceasta emotie. Actiunea poate fi reprezentata de orice, dar, de cele mai multe ori, de o actiune interna, cum ar fi: “Am de gand sa gasesc o noua perspectiva asupra situatiei astfel incat sa pot ierta.”
2. Regretul
Regretul este una dintre cele mai mari capcane ale dezvoltarii tale spirituale. Regretul ne dezactiveaza capacitatea noastra de a ne recupera in urma evenimentelor din trecut care ne-au afectat si ne impiedica sa mergem mai departe. In loc sa scriem noi capitole, vom continua sa le recitim pe cele vechi, dorindu-ne sa avem posibilitatea de a le rupe.
Cel mai daunator element al regretului este vinovatia si judecarea sinelui. Aceste convingeri se fac simtite in viata de zi cu zi si te impiedica sa fii cine vrei tu sa fii. Regretul iti schilodeste certitudinea in viata de zi cu zi.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata regretului:
Pasul 1 : Ce regrete ai? Nu le ascunde. Scoate-le la vedere! Probabil ti-ai dori ca ceilalti sa nu afle de existenta regretelor pe care le porti, dar astfel, nu ti le asumi. Exista o mare valoare in asumarea regetelor personale. Accepta-le. In cazul in care nu le vei accepta, nu te vei putea elibera de ele. Vor continua sa te urmareasca.
Pasul 2 : Iarta-te! Ia in considerare circumstantele care, la momentul respectiv, ar fi facut imposibila alegerea unor alternative mai bune. Cum planuiesti sa te ierti pe tine insuti pentru alegerile pe care le-ai facut?
Pasul 3 : Uneori, simplul fapt de a realiza ca ne-am indreptat pe un drum gresit poate deveni un adevarat combustibil al schimbarii personale. Reinterpreteaza-ti greselile pana in momentul in care le privesti intr-un fel in care te fac o persoana mai puternica, o versiune mult mai buna a ceea ce esti. Foloseste-te de regrete pentru a capata o mult mai buna claritate asupra vietii si asupra locului in care vrei sa ajungi.
3. Rusinea
Rusinea este emotia care ne tine blocati intr-un iad secret si care ne tine victimele tuturor celorlalte emotii negative. Rusinea are ca fundament credinta potrivit careia lucrurile care s-au intamplat ne-au marcat permanent, ne-au schimbat intr-o fiinta inferioara, nedemi de iubirea, de mila si de compasiunea pe care ceilalti oameni o merita.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata rusinii:
Pasul 1 : Dizolvarea rusinii incepe cu sfidarea. Sfidarea gardianului inchisorii care iti spune ca trebuie sa te comporti intr-un anume fel pentru a fi acceptat. Scrie despre ceea ce iti este rusine.
Pasul 2 : Incearca sa privesti imaginea completa a barelor inchisorii ca fiind deja in urma ta. In ce masura reuseste rusinea sa te reduca la tacere, sa te izoleze sau sa te faca sa suferi? Da-ti seama ca in joc este propria ta viata in cazul in care nu te eliberezi.
Pasul 3 : Cum ai de gand sa-ti schimbi perspectiva de la rusine la acceptare? De la neputinta la putere?
4. Durerea
Fiecare dintre noi am fost raniti la un moment dat. Fiecare dintre noi stim ce este aceea durere. Nimeni nu paseste in perioada adulta lipsit de cicatrici.
Atata timp cat vom simti ca suntem lipsiti de putere, vom continua sa ramanem blocati in suferinta. Cum putem ajunge in partea cealalta? Trebuie sa ne simtim din nou puternici, sau poate pentru prima data in viata noastra. Trebuie sa recunoastem cui i-am permis sa ne dezbrace de puterea noastra personala.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata durerii:
Pasul 1 : Cine sau ce te-a ranit? Aminteste-ti, scopul acestui articol este acela de a aduce aceste emotii in lumina constiintei, de a le constientiza. Exista o mare diferenta intre incercarea de a te gandi la un eveniment neplacut in fragmente si scrierea unor cuvinte care te obliga sa ai ganduri complete si prin urmare, revelatii si dezvoltare.
Pasul 2 : Ce sentimente si ce convingeri porti  in continuare cu tine in urma acestor momente neplacute din viata ta? Cum iti afecteaza acestea viata si relatiile de zi cu zi?
Pasul 3 : Cum iti poti recapata puterea pe care ai pierdut-o, dizolvand astfel durerea?
5. Tristetea
Tristetea este o emotie care nu ar trebui sa faca parte din viata niciunei fiinte umane. Circumstantele, educatia, parintii, alegerile slabe ale altor oameni, lucrurile pe care nu le putem controla, au creat o umbra care te poate urmari o buna perioada de timp.
Primul pas este acceptarea de sine si acceptarea povestii vietii tale, iar pentru ca aceasta acceptare sa aiba loc, este necesar sa-ti accepti sentimentele pe deplin. Mai usor de zis decat de facut.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata tristetii:
Pasul 1 : In primul rand, este necesar sa accepti ca exista in viata ta sentimente de tristete nevindecate. Acesta vindecare poate avea loc prin intelegerea motivului pentru care aceasta emotie exista in viata ta.
Pasul 2 : Este necesar sa intelegi ca nu esti tristetea ta. Doar pentru ca exista in viata ta, nu te defineste. Tu te simti trist, nu esti trist.
Pasul 3 : Stabileste o relatie de acceptare cu tristetea ta.  Imbratiseaz-o cu compasiune si spune-ti lucrurile pe care ti-ai fi dorit sa le auzi atunci cand erai copil.
Pasul 4 : Conectandu-te cu tristetea interioara, te vei conecta cu aspectele tinere ale personalitatii tale, aspecte care nu au stiut ce sa faca cu aceste sentimente. Probabil din aceasta cauza esti trist, pentru ca nu ti-ai permis niciodata sa fii trist.



6. Descurajarea
Descurajarea poate fi privita ca fiind indepartarea de curajul tau interior. Atunci cand suntem descurajati, suntem stapaniti de frica. Incepem sa punem la indoiala totul. Descurajarea nu este un sentiment, este o capcana a gandirii.
Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata descurajarii:
Pasul 1 : Ce te descurajeaza in aceasta perioada a vietii tale?
Pasul 2 : Urmareste-ti frica. Cand si-a facut aparitia?
Pasul 3 : Care vor fi actiunile pe care le vei urma pentru a dizolva aceste temeri?
Pasul 4 : In cele din urma, care este miza, in cazul in care te eliberezi de aceasta capcana mentala?
 e-dimineata.ro

Insula Serpilor

Insula Serpilor - Pamant Romanesc Rapit

Insula Şerpilor


Localizarea Insulei Şerpilor

Localizarea Insulei Şerpilor 

 

      Insula Şerpilor (în limba ucraineană Острів Зміїний, în greacă antică Leuke, în greacă modernă Ofidonisi, în turcă Yilan Adasî) este insula principală a unui total de cinci insule în litigiu între România şi Ucraina. Trei dintre ele sunt ostroave de pe braţul Chilia: Dalerul mare, Dalerul mic şi Coasta-dracului, în apropiere de Tatanir (odinioară Tatomireşti). A patra se situează la gura Stari-Stambul: ostrovul Limba. Insula Şerpilor este singura care se gaseşte în Marea Neagră, la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei.

      Toate cele cinci insule au fost ocupate de URSS la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cedate forţat de România comunistă în 1948 printr-un simplu porces-verbal secret, şi sunt astăzi parte a Raionului Chilia (Кілія) al regiunii Odessa din UcrainaLocalizareInsula Şerpilor este o formaţiune de roci localizată la circa 45 km la est de Delta Dunării (44.814 m de oraşul Sulina), pe coordonatele 45°15′15″ latitudine nordică şi 30°12′12″ longitudine estică.

      Insula este apropiată de partea ucraineană a Deltei Dunării. Cel mai apropiat punct de pe ţărm este Insula Kubanskyi (Cobana) din Delta Chiliei, parte ucraineană a Deltei Dunării, localizată între Canalul Bâstroe şi Canalul Vostocinoi. Cea mai apropiată localitate românească este oraşul Sulina, aflat la 45 km. Cel mai apropiat oraş ucrainean este oraşul Vâlcov, aflat la 50 km de insulă.

      Insula are forma unui X, de 662 metri pe 440 metri, acoperind o suprafaţă de 0.17 km². Cel mai înalt punct de pe insulă este situat la 41 m deasupra nivelului mării.

Geografia

      Insula are o  suprafata de 170.000 m², adică 17 ha, perimetrul ei neregulat, având o lungime de 1.973 m, poate fi parcurs în circa 40 minute. Lungimea insulei, aproximativ în zona centrală, de la N la S, este de 440 m, iar de la E la V de 414 m.

      Urmând direcţia NE-SV, inclusiv prin peninsula aflată în NE, avem cel mai lung diametru al insulei, de 662 m.

Harta altimetrică a Insulei Şerpilor

Harta altimetrică a Insulei Şerpilor

      Altitudinile cresc, în general, dinspre zonele marginale către zona centrală unde se conturează un platou, relativ neted, pe care se înregistrează cota maximă de circa 40 m. Ţărmurile înalte, terminate cu faleze dau insulei aspectul unei cetăţi, înconjurată de ziduri înalte din piatră. Uscatul dobrogean nu poate fi zărit de pe insulă, dată fiind înălţimea redusă atât a ei, cât şi a zonei continentale.

      Înălţimea maximă a ţărmurilor atinge 21 m, mai ales în S şi E unde se termină cu faleze, având pante abrupte, prăpăstioase chiar. Atât ţărmul de S, cât şi cel de E are o linie sinuoasă, cu pătrunderi notabile în uscat, formând fiecare câte un golf, cu deschideri largi. Ţărmul estic împreună cu cel nordic se prelungesc în mare, alcătuind în NE insulei o peninsulă, considerată a fi restul unei terase litorale, a cărei altitudine este de 12 m.

      Ţărmurile de N şi de V sunt mult mai joase, abia dacă stâncile se ridică deasupra apelor mării. Ţărmul nordic este sinuos, prezentînd un golf cu o mare deschidere, iar cel vestic are o sinuozitate foarte restrânsă, fiind aproape rectiliniu.

      Adâncimile apei mării în apropierea ţărmurilor sunt în general reduse: în Nord ele sunt de 5—6 m, în Sud de 13—23 m, în Est de 9—19 m, iar în Vest de 10—16 m.

      Insula Şerpilor nu a avut în trecut o importanţă deosebită din punct de vedere economic. Ea este formată din gresii silicoase, dure, conglomerate şi cuarţite, care îi dau un aspect stâncos, la care se adaugă o vegetaţie de stepă şi o floră sărace. În plus, nu dispune nici de surse de apa potabilă, ceea ce face imposibilă locuirea ei permanentă.

      Şarpele de apă, care a dat numele insulei, avea o lungime de maxim 2 metri şi era complet inofensiv, dar cu o înfăţişare dezagreabilă. El a dispărut complet de pe insulă la mijlocul secolului al XX-lea, din cauza amplelor lucrări secrete desfăşurate de sovietici.

      Singura utilizare a Insulei Şerpilor în trecut , era ca bază de pescuit. Importanţa sa economică a crescut la începutul anilor 1980 odată cu descoperirea unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale în subsolul platoului continental din jurul insulei.

     În noiembrie 2003, autorităţile ucrainiene au declarat Insula Şerpilor zonă de rezervaţie naturală, ca să demonstreze că locul poate oferi condiţii pentru turism.

Legenda lui Achile

      Insula a fost denumită de către greci cu numele de Insula Leuce – Λευκός (“Insula Albă”). O denumire similară a fost dată de către romani care i-au spus Insula Alba, probabil din cauza faptului că au fost găsite aici ruine de marmură albă.

      Ea este pomenită pentru întâia oară în anul 777 înainte de Hristos. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Neptun (zeul mărilor) să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, erou al Troiei.

Eroul Achile după o sculptură de Lycomedes Borghese.

Eroul Achile

      În conformitate cu un poem epic despre războiul troian al lui Arctinus din Milet, rămăşiţele pământeşti ale lui Achile şi Patrocle au fost aduse în această insulă de către zeiţa Thetis, pentru a fi puse într-un sanctuar.

      Conform legendelor, în antichitate, grecii au construit aici un templu măreţ în cinstea lui Ahile – erou al aheilor. De asemenea, aici ar fi fost şi alte edificii în care locuiau preoţii. Cercetările efectuate pe insulă în secolul al XIX-lea confirmă legendele, iar  în anul 1823  ruinele vestitului templu închinat lui Achile şi alte vestigii din insulă au fost descoperite de căpitanul rus Kritzki. Alte descrieri ale templului le avem de la germanul Kohler. Vestigiile descoperite de cei doi au fost ulterior expuse în muzeele din ţările lor.

      Edificiul antic ar fi avut un diametru foarte mare, de formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m. În partea de est a sanctuarului se afla templul închinat eroului Achile. Arhitectura templului şi a altor vestigii din insulă era specifică epocii numită ciclopeană, asemănătoare celor din Tesalia şi Tracia: ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea construcţiei o culoare albă.

      Pe baza fragmentelor de construcţie descoperite, templul lui Achille a fost un monument de artă, având lângă el mai multe camere, pentru funcţionarea oracolului, precum şi pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului.

      Acest templu este menţionat de poetul roman Publius Ovidius Naso (care fusese exilat la Tomis) în versurile sale, precum şi de geograful grec Ptolomeu şi de istoricul grec Strabon. Filozoful grec Maximus din Tir (care a trăit în secolul al II-lea după Hristos), afirmă în lucrarea sa “Discuţii“ că: “Achile locuieşte într-o insulă drept în faţa Istrului, în Marea Pontică. Acolo se află templul şi altarele lui Achile…“

      Geograful grec Ptolomeu (care a trăit în secolul I după Hristos) menţionează în opera sa “Îndreptar geografic“ că: “Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare, în acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt: Boristene (la gurile Niprului, n.n.):57 grade, 15 minute – 47 grade, 40 minute şi insula lui Achile sau Leuce (“Albă“)“.

      Mai multe inscripţii antice au fost găsite pe insulă, inclusiv un decret olbiopolitan (din oraşul Olbia) datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos care cere tuturor locuitorilor cetăţii Olbia să apere insula şi să-i alunge pe piraţii care locuiau pe “insula sfântă”.

      Istoricul Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), în lucrarea sa “Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană“ (2 vol., Bucureşti, 1988), afirma prezenţa unor civilizaţii antice (ionieni, milesieni) pe litoralul Mării Negre. “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din “insula Albă“, Leuke sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare în largul gurilor Dunării, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor.

      Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului. (…) Istoria lor, trasată cu ajutorul numeroaselor inscripţii scoase la lumină de săpături, indică strânse contacte între aceste porturi ale litoralului, care păstrează caracterele principale ale civilizaţiei urbane a Greciei antice şi populaţiei indigene ale hinterland-ului, geţi sau sciţi.“

      O altă legendă se referă la faptul că în mitologia grecească Insula Leuke era considerată un loc paradisiac, o lume în care se refugiau sufletele morţilor. Astfel, o altă denumire atribuită de grecii antici este de Insula Makaron, adică “A fericiţilor“.

      Unii cercetători au mers şi mai departe cu speculaţiile, traducând termenul Atlantis prin Fericire. Această speculaţie a fost alimentată de faptul că nu departe de Insula Şerpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanţilor.

Istoria insulei

      Din punct de vedere istoric, apartenenţa Insulei Şerpilor la o ţară sau alta a urmat, de regulă, soarta gurilor Dunării.

      După perioadele de stăpânire grecească, bastarnă, persană, romană şi bizantină, Insula Şerpilor va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici şi a lui Mircea cel Bătrân.

      În Cronica de la Nürnberg se afirmă că “românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi” . Prin termenul de Peuce se înţelegea şi Delta Dunării.

      În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), puterea domnitorului muntean s-a întins de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, până la gurile de vărsare şi coastele Mării Negre, inclusiv asupra Insulei Şerpilor. În anul 1484 Insula Şerpilor va intra sub stăpânire otomană.

      Din unele cronici ale vremii ce prezintă raporturile lui Ştefan cel Mare cu o serie de colonii greceşti situate pe coastele Mării Negre, reiese că această parte a mării era “lac moldovenesc“, domnitorul stăpânind prin urmare şi insula. De foarte multe ori, domnitorul moldovean a capturat, în dreptul Insulei Şerpilor, vase ce duceau în robie tineri genovezi şi avuţiile prădate la Caffa.

      Multe balade şi poezii româneşti, dar şi bulgăreşti sau ruseşti, conţin mărturii că românii au stăpânit dintotdeauna atât Dobrogea, cât şi ţărmul Mării Negre. Astfel, într-un cântec căzăcesc despre domnitorul Petru Rareş, se povesteşte că, acesta avea legături cu “fraţii săi de la Dunăre/Care stăpâneau bălţile şi Marea“.

      Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că la gurile Dunării a fost locul unde “judele“ Athanaric al goţilor, înfrânt de împăratul Valens (367-389), a venit pe o insulă pentru a întări, prin jurământ, un nou tratat; “încă o dată, Dunărea urma să fie hotărâtă prin graniţă“ .

      În cursul secolelor XVIII-XIX, au avut loc numeroase războaie între Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă care au avut ca rezultat trecerea Dobrogei şi a gurilor de vărsare ale Dunării sub dominaţia unei ţări sau a alteia .

     În perioada Imperiului Otoman, grecii au redenumit-o sub numele de Fidonisi (care înseamnă în limba greacă “Insula Şerpilor”); insula a dat numele Bătăliei navale de la Fidonisi. Bătălia între flotele maritime ale Imperiului Otoman şi Rusiei au avut loc în apropiere de insulă în anul 1788 în decursul războiului ruso-turc din perioada 1787-1792.

Situaţia insulei în epoca modernă

      Deşi Tratatul de pace de la Bucureşti din anul 1812 (prin care a fost anexată Basarabia) prevedea că insulele dunărene să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, Rusia ţaristă va anexa şi acest teritoriu. Graniţa dintre Rusia şi Turcia a fost fixată pe Braţul Chilia.

      Tratatul de pace de la Adrianopol din 2-14 septembrie 1829, încheiat între Rusia şi Turcia, mută frontiera dintre Basarabia şi Dobrogea de pe braţul Chilia (Canalul Oceacov), fixată prin Tratatul ruso-turc de la 1812, pe braţul Sfântu Gheorghe (art. 3). Astfel, Rusia ţaristă îşi asigura controlul asupra Dunării, încorporând gurile Dunării.

      Deşi în textul tratatului nu există nici o referire directă la Insula Şerpilor, ea este anexată de către Rusia, care apelează la britanici pentru a construi aici în anul 1842 un far pentru dirijarea navigaţiei pe Marea Neagră.

      În urma Războiului Crimeii, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Rusia a pierdut Delta Dunării şi partea de sud a Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail). Iniţial Turcia revendicase o eventuală cedare a Akkermanului (Cetatea Albă) Moldovei de către Rusia, dacă Moldova renunţa la Insula Şerpilor şi la Delta Dunării. În final Turcia reluă în stăpânire Delta Dunării fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

      Deşi aceste teritorii trebuiau să revină la statul român la 6 ianuarie 1857, s-a încheiat un protocol la Paris între miniştrii plenipotentiari ai puterilor care au luat parte la încheierea Tratatului de la Paris (1856), care hotăra alte măsuri.

      Prin acel protocol s-a stabilit că Insula Şerpilor va aparţine statului care stăpâneşte Delta Dunării, respectiv Imperiul Otoman, care urma să întreţina pe insulă un far pentru asigurarea navigaţiei vaselor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odessa. Tratatul adiţional de la Paris din 19 iunie 1857 a confirmat această situaţie.

      Prin Tratatul preliminar de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), încheiat în urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, Rusia a cerut Turciei, împotriva voinţei marilor puteri europene şi a României, ca, pentru despăgubirile de război care se cifrau la 410 milioane ruble, să i se cedeze şi sandjacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), insulele Deltei Dunării, precum şi Insula Şerpilor. Ulterior Rusia îşi exprimă dorinţa de a le schimba cu România pe partea din Basarabia (judeţele Cahul şi Izmail), mărginită la sud prin talvegul Chiliei până la gura de vărsare a braţului Stambul (art. 19, alin. a-d, a).

Insula Şerpilor în anul 1896

Insula Serpilor in anul 1896

      Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chilia şi de vărsarea braţului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală). De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României” (art. 45 si 46, Anexa 1).

      În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat Insula Şerpilor, distrugând farul britanic (care a fost reconstruit de România în anul 1922).

      Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a întărit dreptul de stăpânire românească asupra Insulei Şerpilor. Situaţia juridică a Insulei Şerpilor a rămas neschimbată până la începutul celui de-al doilea război mondial. Conferinţa din data de 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Şerpilor sub administraţia deplină a României.

      Ultimatum-urile sovietice prin care se anexau la URSS Basarabia şi nordul Bucovinei din 26 iunie şi, respectiv 28 iunie 1940, precum şi discuţiile care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru stabilirea frontierei pe Dunăre între delegaţiile română şi sovietică (septembrie-octombrie 1940), nu au făcut nici o referire la Insula Şerpilor. S-a revenit astfel în ceea ce priveşte frontiera sudică a Basarabiei, la prevederile Tratatului de la Berlin din anul 1878, când judeţele Cahul şi Ismail au fost anexate Rusiei.

      Din august 1941 până în august 1944, Insula Şerpilor s-a aflat în administrarea Comandamentului german “Schwarzes Meer”, însă la data de 28 august 1944 un detaşament de marinari sovietici a ocupat Insula Şerpilor, făcând doi prizonieri germani.

      La Conferinţa de Pace de la Paris din 29 iulie-15 octombrie 1946, delegaţia sovietică a prezentat, în contextul discuţiilor asupra frontierei cu România, o hartă tipărită la Moscova, la o scară foarte mică de 1/1.500.000, care cuprindea şi o serie de inexactităţi. La insistenţele delegaţiei române, partea sovietică a schimbat harta, corectând doar inexactităţile de la graniţa româno-iugoslavă, lăsând de partea sovietică o serie de insule aflate pe braţul Chilia (Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic etc.). Insula Şerpilor, potrivit hărţii mai sus amintite, rămânea în continuare României.

      Tratatul de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate semnat la Paris în data de 10 februarie 1947, perecedea la art. 1, alineatul 2, că “frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940…” Tratatul de pace de la Paris, spre deosebire de tratatele de la Versailles încheiate după primul război mondial, care cuprindeau în ce priveşte România o descriere amănunţită a graniţelor, nu preciza linia de demarcaţie a graniţei româno-sovietice.

      Deşi acordul sovieto-român era în realitate un ultimatum (prin definiţie unilateral) formulat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova în anul 1939, el lăsa implicit Insula Şerpilor statului român.

Anexarea Insulei Şerpilor de către URSS în anul 1948

      La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Romîne, dr. Petru Groza şi ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova “Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România şi URSS”, care, cu toate că invoca Tratatul de pace din 1947, stabileşte, contrar prevederilor acestui Tratat, că “Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componenţa URSS” (art. 1, lit. b).

      În cursul acţiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergându-se pe talvegul braţului Chilia, în mai multe rânduri s-a luat ca frontieră nu talvegul ci braţe laterale pe partea dreaptă, incluzând de partea sovietică nu numai ostroavele Tătaru, Coasta Dracului, Dalerul mare şi Dalerul mic, ci şi Ostrovul Limba de la gurile braului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei de la Golful Musura la sud de Insula Şerpilor, iar în procesul-verbal de descriere a traseului s-a menţionat trecerea acesteia la fosta U.R.S.S. (în acelaşi mod s-au mai pierdut şi alte câteva insuliţe de pe braţul Chilia).

      Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 23 mai 1948, reprezentanţii ministerelor de externe din cele două ţări (Nikolai P. Şutov, prim-secretar la Ambasada U.R.S.S. din Bucureşti şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar) au semnat chiar pe Insula Şerpilor (Zmeinâi) un proces-verbal de predare a insulei care mai departe va face parte din RSS Ucraineană. În acel document, se afirma că “Insula Şerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P.România şi încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deşi aceasta nu aparţinuse niciodată Uniunii Sovietice.

      La data de 25 noiembrie 1948, printr-un alt proces-verbal, s-a stabilit frontiera româno-sovietică pe Canalul Musura, aflat la vest de Ostrovul Limba şi de Braţul Chilia.

      Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete astfel că în martie 1949, căpitanul Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru că nu recunoştea URSS-lui Insula Şerpilor şi nici alte 5 insule de pe Braţul Chilia. În august 1949 nave militare sovietice, au somat pe românii ce păzeau farul, i-au arestat şi i-au debarcat în oraşul Sulina.

      Imediat după ocuparea Insulei Şerpilor, sovieticii au instalat aici o importantă bază militară de supraveghere maritimă şi aeriană, cu scopul de a controla gurile Dunării, precum şi sisteme radar care supravegheau întreaga zonă a Balcanilor.

      În mai multe rânduri, pescarilor români care au fost surprinşi de furtună pe mare nu li s-a permis să se adăpostească pe insulă, fiind refuzaţi de către autorităţile militare sovietice, incidentele încheindu-se, de mai multe ori, cu victime.

      Posesia sovietică asupra Insulei Şerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, de colaborare şi asistenţă mutuală, semnat la Bucureşti la 27 februarie 1961.

      Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci preşedinte al Consiliului de Stat) doar de către Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne.

       Din punct de vedere juridic, cele două înţelegeri bilaterale (protocolul şi procesul verbal de predare) semnate între România şi URSS sunt neconstituţionale, fiind astfel nule şi neavenite pentru dreptul internaţional.

      Orice înţelegere bilaterală prin care se cedau porţiuni din teritoriul românesc, nu putea să intre în vigoare, fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două ţări (în acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Naţională a României), lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, se consideră conform dreptului constituţional că Insula Şerpilor nu a fost înstrăinată niciodată de jure.

      În perioada 1948-1990, cartografia sovietică a menţionat insula respectivă sub jurisdicţia fostei U.R.S.S., în timp ce cartografia românească a evitat diplomatic, prin mijloace tehnice, menţionarea sa în hărţile publice. În hărţile tipărite la Chişinău Insula Şerpilor apărea fără a se specifica însă cărei ţări aparţine.

      Încorporarea Insulei Şerpilor la URSS a determinat diminuarea întinderii platoului maritim teritorial al României; din aceste cauze nu s-a putut ajunge la un acord privind delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive din Marea Neagră, partea sovietică pretinzând ca această delimitare să se facă între Insula Şerpilor şi ţărmul românesc, ceea ce nu corespunde principiilor dreptului maritim, aşa cum au fost consacrate la Convenţia de la Geneva (1958} şi reluate mai târziu în Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului maritim din anul 1982. (Partea VIII, Regimul insulelor, Art. 121, pct. 3, Anexa 2).

      Delegaţia guvernamentală română a pus din nou în discuţie problema Insulei Şerpilor la rundele de negocieri la nivel de experţi privind fixarea limitei apelor teritoriale a platoului continental al Mării Negre şi a zonei economice exclusive din anii 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986 şi 1987, Uniunea Sovietică opunându-se cu totul oricărei rectificări. Partea română a refuzat în anul 1987 oferta sovietică de a-i ceda 4000 km² din cei 6000 km² din jurul insulei.


Importanţa strategică a Insulei Şerpilor

      Insula Şerpilor, cu o suprafaţă de doar 17 hectare, nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere teritorial şi economic, în schimb are o foarte mare importanţă din punct de vedere strategico-militar.

      După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, Insula Şerpilor împreună cu baza militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, a trecut în administrarea Ucrainei.

      Staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută o cercetare aeronavală la mare distanţă, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră şi Marea Mediterană, până la coastele Libiei, rezultatele cercetării fiind transmise unui punct de conducere. Pe insulă sunt stocate informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul ucrainean. De asemenea, aici sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atât a convorbirilor în fonie, cât şi a celor prin cablu.

      Pe insulă a fost dislocată o garnizoană militară cu mai multe subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport militar, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de stat ale Ucrainei. Apărarea bazei militare ucrainiene de pe insulă se realiza printr-o navă de tip fregată, o navă de patrulare şi unul sau două submarine.

      În prezent pe insulă locuiesc aproape 100 de persoane, în majoritate grăniceri, împreună cu familiile lor şi un personal tehnic. Din anul 2003 este localizată pe insulă o expediţie ştiinţifică permanentă a Universităţii Naţionale din Odessa.

      Insula în prezent este demilitarizată şi se află într-o dezvoltare rapidă. În conformitate cu Tratatul româno-ucrainean din anul 1997, autorităţile din Ucraina şi-au retras divizia militară, au demolat radarul militar şi au transferat celelalte infrastructuri în mâinile civililor.

      În afară de platforma de elicoptere, în anul 2002 a fost construit un debarcader pentru vapoare de până la 8 metri adâncime şi urmează să fie construit un port maritim. Insula este aprovizionată cu echipament de navigaţie, inclusiv un far vechi de 150 ani.

      Energia electrică este furnizată printr-un generator cu motor diesel şi/sau un generator ce exploatează forţa eoliană. Insula are şi o infrastructură civilă cum ar fi un oficiu poştal, o filială de bancă (a băncii ucrainene “Aval”), un punct de prim-ajutor, televiziune prin satelit, reţea de telefonie, un turn de telefonie mobilă şi o reţea Internet.

      Ucrainenii pretind că insula este locuită. Preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima a făcut o vizită fulger în iunie 2003 pe insulă. A fost deschisă şi o sucursală a băncii Aval pe această stâncă de 0,17 kmp. Aceste acţiuni au avut loc ca urmare a faptului că dacă o insulă este locuită atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platou continental de 20 km.

      La 5 iulie 2006, la iniţiativa consiliilor regionale Vâlcov şi Chilia, Parlamentul regional din Odessa a adoptat în unanimitate o decizie privind înfiinţarea unei localităţi (Belîi) pe Insula Şerpilor, hotărâre care trebuie aprobată de Rada Supremă a Ucrainei.

      În documentul adoptat cu acest prilej s-a menţionat că apariţia acestei localităţi pe Insula Şerpilor va permite “crearea condiţiilor necesare în vederea dezvoltării turismului ştiinţific şi a pescuitului, precum şi crearea unor condiţii optime de viaţă persoanelor care se află permanent pe insulă”. S-a decis de asemenea, alocarea a 200.000 de grivne (aproximativ 40.000 $) în scopul amenajării noii localităţi. Alte 300.000 de grivne (60.000 $) ar putea să fie alocate din bugetul de stat în acelaşi scop.

      Crearea unei comunităţi permanente ar putea ajuta Ucraina în revendicarea Insulei Şerpilor. România susţine că Insula Şerpilor are statutul de stâncă, deoarece nu este locuită permanent şi nu are surse de apă potabilă. În disperare de cauză, autorităţile ucrainiene au deschis pe insulă, în ultimii ani, un hotel fără canalizare şi un cabinet medical, însă aprovizionarea cu apă se face tot prin intermediul elicopterelor.

Disputele dintre România şi Ucraina

Variantele de delimitare a zonelor economice

      Statul ucrainean susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platou continental şi zonă economică exclusivă în Marea Neagră, reprezentanţii români afirmând că Insula nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică.

      În anul 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state “au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă”. România a semnat acest acord, ca o condiţie a aderării la NATO (care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine). Cu toate acestea, ambele părţi au fost de acord că dacă nu se ajunge la nici un consens în următorii doi ani cu privire la frontiera maritimă, fiecare parte se poate adresa pentru arbitraj Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

      La data de 16 septembrie 2004, partea română a adus această dispută împotriva Ucrainei în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea platoului maritim dintre cele două ţări, întrucât insula nu are importanţă socio-economică.

      La 15 august 2005 România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

      România a apelat la o astfel de sesizare unilaterală, după ce timp de şapte ani negocierile cu Kievul nu au dus la nici un rezultat în ceea ce priveste delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive, precum şi a statutului Insulei Şerpilor din Marea Neagră.

      După anul 1980, o dată cu descoperirea de rezerve considerabile de ţiţei şi gaze naturale în Marea Neagră, interesul pentru această insulă a crescut mult. Convenţia O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaşte dreptul statelor să-şi extindă apele teritoriale la 12 mile, şi în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.

      Recent, au fost descoperite zăcăminte de petrol (10 milioane de tone) şi de gaze naturale (1 miliard m³) în apropierea insulei. Resursele naturale nu sunt semnificative, dar urmează să se facă prospectări în următorii 2-3 ani.

      Companiile petroliere British Petroleum (BP) şi Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecţiuni cu Ucraina, iar compania Total cu România. Compania austriacă OMV (proprietara celei mai mari companii petroliere din România, Petrom) a semnat un contract cu un consorţiu format din Naftogaz Ukrainy şi Chornomornaftogaz pentru a participa împreună la licitaţia pentru concesionarea respectivei suprafeţe.

      Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost  subiect al unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat  la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

      Miza disputei româno-ucrainene este si a fost  în primul rând strategică – accesul în apele teritoriale – şi economică – posibilitatea explorării şi  exploatării resurselor de hidrocarburi.

      In prezent platoul continental din jurul insulei a fost in sfarsit delimitat  ca urmare a Hotararii Curtii Internationale de Justitie de la Haga , hotararea respectiva mentionand exact suprafetele  care revin Romaniei si Ucrainei.

sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă

Getii

Getii

Getii
 Flavius Belisarius, Belizariu sau Belisarie (Greacă: Βελισάριος, Belisarios) (505-565) a fost unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin și unul dintre cei mai faimoși generali din istorie. A reprezentat elementul-cheie in planul Împăratului Iustinian I de recucerire a Imperiului Roman de Apus, ce fusese pierdut geti/gotilor cu un secol în urmă.
Deși având o reputație inferioară altor generali faimoși din istorie precum Hannibal Barca, Iulius Caesar, Alexandru cel Mare sau Napoleon Bonaparte, ingeniozitatea și realizările sale nu au putut fi egalate decât de foarte puțini comandanți militari în istorie.
Una dintre trăsăturile esențiale ale carierei sale militare a fost capacitatea de a opera in condiții strategice extreme, fie cu un suport minim ori inexistent din partea Împăratului Iustinian I sau a Imperiului Bizantin, izbutind, în pofida acestor obstacole, să obțină victorii răsunătoare datorită geniului său militar. Totodată, face parte dintr'un grup select de oameni considerați a fi "Ultimul dintre Romani".

     Flavius Belizarie a fost, aşa cum se ştie, ultimul mare general al Imperiului Roman şi era din neamul getilor. După ce a eliberat Roma învingându'i pe goţii din Italia (536-537) şi reîntregind militar, pentru scurtă vreme, vechiul Imperiu Roman scindat, generalul Belizarie a primit din partea lui Iustinian titlul de GETICUS MAXIMUS. De ce GETICUS şi nu GOTICUS, rămâne o enigmă a istoriei. Să fie oare pentru că el însuşi ar fi fost get? Exclus, pentru că în Imperiul Roman supranumele de glorie erau date nu după originea purtătorului, ci după denumirea popoarelor sau teritoriilor cucerite de acesta. Titlul primit ne indeamna sa consideram ca Imperiul Roman de Apus fusese cucerit de geti de un secol. Poate ar trebui reconsiderate scrierile istoricului got (romanizat) Iordanes (sec. VI, contemporan cu Belizarie) care, citându'l pe Cassiodor (a cărui operă a dispărut) considera că geţii şi goţii sunt unul şi acelaşi neam, cei din urmă fiind descendenţii celor dintâi. Procopius din Cesareea (500-565), un alt istoric contemporan cu generalul Flavius Belizarie făcea, în “Despre războaie”, câteva precizări surprinzătoare, de asemenea ignorate de istoricii contemporani: “Neamurile gotice erau şi sunt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de altele, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sunt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri GETICE... Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o singură limbă, numită gotică. Eu cred că la obîrşie se trag cu toţii dintr'un singur neam, iar mai târziu s'au deosebit după numele şefilor care i'au condus pe fiecare. Acest neam locuia în vechime DINCOLO DE FLUVIUL ISTRU".
Aceeaşi descendenţă a GOŢILOR din GEŢI avea să fie susţinută, în secolul al XVII-lea, de istoricul suedez Carolus Lundius care sublinia, în plus, că legile după care se ghidau suedezii, la vremea aceea, fuseseră „ratificate” de Zamolxe pentru geţi.
      Teoria identităţii comune a GOŢILOR cu GEŢII pare fantasmagorică în raport cu istoria pe care am învăţat'o. Totuşi, cine erau aceşti goţi şi de unde au apărut brusc, de vreme ce Dio Cassius (155-229) nu'i semnalează deloc în monumentala sa “Istorie a Romei”, care avea nici mai mult, nici mai puţin de 80 de volume? Acest istoric celebru a trăit exact în perioada invaziei popoarelor migratoare, fiind contemporan cu Aurelian (214-275). Iar Aurelian s'a retras din Dacia tocmai din cauza acestor popoare, printre care şi GOŢII, care erodau permanent puterea şi autoritatea Romei la graniţele imperiului. Aşadar, cine erau aceşti GOŢI, despre care Procopius din Cesareea, Cassiodor, Iordanes şi Carol Lundius ziceau că sunt GEŢI? Nu cumva chiar erau?" se intreaba, Miron Manega.
      Daca gotii erau germanici, unde sunt cuvintele germanice in spaniola, in dialectele din sudul Frantei sau in cele din nordul Italiei? In schimb, exact aceste dialecte au extraordinar de multe asemanari cu limba romana. Si mai știm ceva: in Spania a existat pana tarziu, "cand gotii disparusera", un obicei prin care, carturarii sau nobilii, trebuiau, "pentru a'si intemeia nobletea, sa dovedeasca, sau macar sa afirme descendenta lor din geti" (cf. Al. Busuioceanu, Zamolxis sau mitul dacic in istoria si legendele spaniole, Ed. Meridiane, Bucuresti 1985)!
      "In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
      Iordanes (in Getica - De origine actibusque Getarum) ne spune, ca getii nu au incetat sa'i atace pe cotropitorii romani, si devenind din ce in ce mai puternici, au reusit sa'i alunge in anul 275.
Din Getica mai aflam (de la Iordanes, get de origine) ca in diferite epoci si locuri getii au fost denumiti diferit: astfel, "cei care in vechime se numeau geti, astazi se numesc goti". Unii istorici, care considera ca gotii erau "un neam germanic" au comentat ca Iordanes face o confuzie intre geti si goti.
Argumentele? nu exista... doar parerea lor... Oricum, se pare ca aceeasi "confuzie" o fac multi alti cronicari din acele vremuri... Cercetatorul Gabriel Gheorghe a gasit peste 20 de referiri ale autorilor antici la identitatea dintre geti si goti. Pentru edificare va recomand GETICA - Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe.Iordanes insusi vorbeste despre originea getica a germanilor, care la origini erau acelasi neam, dar s'au despartit in timp datorita "padurii si fricii reciproce". In plus, Iordanes ii numeste barbari pe germani.
Leibnitz, binecunoscutul geniu al poporului german si al omenirii, afirma explicit in Collectanea Etymologica (ed. franceza, Hanovra 1717, trad. de G. Gheorghe):
      "Teutonii vin din Ascenez... Acest Ascenez este din spiţa Daes-lor, în latină Dae şi Dai, de atunci numiţi Daci şi Geţi de către greci."Din Getica lui Iordanes mai aflam ca Attila, regele hunilor, stăpânea peste ostrogoți (gotii răsăriteni, care ii erau aliati in lupte. Cronicile de la curtea lui Attila il denumesc insa pe acesta "Rex Hunnorum, Medorum, Dacorum". Alte cronici mai amintesc de limbile vorbite in jurul lui Attila... printre altele se mentioneaza si limba ausonica=limba valahica (cf. Francisci Foris Otrokocsi, Origines Hungariae, part. I, cap. 4, Franequerae 1693).
      ''Nădejdea lui Decebal se împlinise : Imperiul fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre , Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor De Sevilla între 560 – 636 )
      ''Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor din Sevilia, 624, Historia de regibus Gothorum, Wundalorum et Suevorum)
(Cato:) ''Feriţi'ne, zei ceresti, ca, printr'un dezastru care i'ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…'' (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)
      ''(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s'au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.''(Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)
''Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice. După cum se vede, neamul geţilor s'a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.'' (Bonaventura Vulcanius, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597)

Felicitari Craciun

Chaplin's Time Traveler - Calator in timp in filmele lui Chaplin