În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului
slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si
facatorul de minuni, din Tesalonic.
Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305),
tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al
credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost
prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta
credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si
îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea
acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un
oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se
afla în temnita, îi zise: "Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu
Lie; roaga-te pentru mine". Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul
crucii, îi zise: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi".
Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta
cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul
rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.
Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe
Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe
sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si
facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile
lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare
tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului
Nestor.
Asadar, zacând trupul sfântului mort pe pamânt, au luat apoi
niste crestini cinstitele lui moaste si le-au îngropat cu cinste si cu
dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfântului ce-i slujea, când a
primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfintitul
sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, înca
si inelul sfântului ce-l purta în mâna sângerându-l cu mucenicescul
sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toata cetatea
tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putinta a
se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins
numaidecât pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omorât.
Deci trecând câtava vreme si înmultindu-se minunile si ajungând în toate
partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura
spre credinta în Hristos, a cazut într-o boala foarte grea, cât socotea
mai de dorit moartea si neputând doctorii nimic a-i folosi si boala tot
întarindu-se, a nazuit la sfânta biserica a mucenicului, si îndata cum
l-au dus si l-au pus acolo si el chemând numele sfântului prin buzele
sale, lesne s-a tamaduit de acea boala. Si precum Leontie curând îsi lua
tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea. Ca a
stricat locasul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt
din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai
mare în cetatea Tesalonicului, care sta pâna astazi foarte cuvios în
fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste. Deci vrând acest
iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria
de guvernator si vrând el sa ia oarece parti din sfântul trup, ca sa
zideasca si acolo biserica sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia
sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfântul.
Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si luând
haina mucenicului ce era rosita de sfântul lui sânge si o parte din
orar, si punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu
adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorinta mucenicului si
apararea sa. Deci vrând a-si face calea catre Sirmium în vreme de iarna
si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era în
mare mâhnire. Iar Sf. Dimitrie aratându-i-se i-a zis: "Sa nu ai nici o
grija, ci tine în mâini cele ce duci si treci fara de nici o îndoiala
râul". Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata
suindu-se în car a trecut apa tinând sicriasul în mâini; iar apa îi
facea loc si curgea cu liniste. Deci asa trecând fara de nici o vatamare
si sosind la Sirmium a asezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el
în biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele
minuni si tamaduiri ce facuse acea sfânta hlamida, înca si pe cale.
Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o
boala rea din cap pâna la picioare, parasindu-l doctorii si mergând la
biserica sfântului, precum îi poruncise sfântul, i-a izbavit de acea
boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sângelui, l-a tamaduit
minunat si pe altul ce era demonizat, înca si cetatea cea mare a
Tesalonicului a izbavit-o de împresurarea barbarilor si a scos-o din
robia lor.
Si pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutati din
Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratându-i-se
sfântul si slobozindu-l din legaturile ce avea împrejur, l-a îndreptat
pâna la Tesalonic. Iar daca s-a dus episcopul în Africa, a zidit o
biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se înca sa-i faca si un
chivot si un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci aratându-se episcopului
în vis, i-a zis: "Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus
marmore câte îti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta";
deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi
sfântul si i-a zis: "Ca la vârful corabiei zaceau marmorele",
spunându-le tot anume cum si în ce fel de forma erau si cum ca le
cumparase pe numele fratelui sau si împreuna-mu-cenicului Victor, si cum
ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de
i s-a împlinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului în acest chip,
ca asa îl va pleca si le va lua, precum a si fost. În cetatea
Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, înconjurând pe la
limanuri si aratându-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu
corabiile cu bucate acolo degrab, aratându-se atunci si aievea, de-l
vedeau corabierii cu ochii si mergea sfântul departe înaintea
corabiilor, umblând pe mare.
Pururea pomenitul împarat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu
facut si fara cusur lucru, în numele adevaratei întelepciuni a
Cuvântu-lui lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult
vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo
particica din moastele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, si
pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dânsul si apropiindu-se de
mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndata se
arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie
de foc de-i lovea în gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc
iesind si povestind acel înfricosator si minunat lucru zicea: "încetati
de a mai încerca"; de care îngrozindu-se, au cazut cu fata la pa-mânt si
luând numai tarâna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca
un odor în camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la împarat pentru
sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat si ce li s-a grait.
Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit
oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în
acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si
aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al
slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate. Iar
poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija
de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se
topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara
argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând: "O, prietenilor si
fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma
zidurile" si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea
oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea
aceasta. Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si
pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând
scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei
ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând
pe sfântul în ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul,
pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca
strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea
vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca
argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti
lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului
întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu
rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a
întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca
insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat
a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.
Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca
protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea
a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia
Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce
sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre
în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon,
de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de
tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si
apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a
deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea
sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia
împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: "Ca împaratul a
poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a
lasat vrajmasilor cetatea aceasta". Daca a auzit sfântul acest lucru a
plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu
chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care
mâhnindu-se si sluga, a zis: "De as fi stiut, fratilor, ca va aduce
venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu". Si dupa
aceea târziu i-a întrebat sfântul: "Adevarat, asa a placut? Asa s-a
parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de
mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce
nu-l cunosc?" Si ei au zis: "Asa, adevarat". Iar sfântul si
mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la
Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip: "Cunosc, iubitorule
de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea
Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul
pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit
niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce
m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie,
Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu
pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la
Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc".
La acestea, barbatii aceia zisera: "Acestea sa spunem celui ce ne-a
trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se
mâhneasca asupra ta"; iar sfântul a zis: "Acestea sa le zica si iara sa
le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot
înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba
aceasta". Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea
întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai
ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti
pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa
neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca
este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu
rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.
Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si
se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu
naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme,
n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de
stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu
binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi
place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le
aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia
pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si
Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza
lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia".
Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste
putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi
de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si într-o zi, mergând un
crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut
lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase
cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la
faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i: "Dar nu te-ai
mai lasat?" într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt
cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit
un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a
venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti
îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea
dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si
altii toti se folosira de minunea aceasta.