Getii

Getii

Getii

 

     Flavius Belizarie a fost, aşa cum se ştie, ultimul mare general al Imperiului Roman şi era din neamul getilor. După ce a eliberat Roma învingându'i pe goţii din Italia (536-537) şi reîntregind militar, pentru scurtă vreme, vechiul Imperiu Roman scindat, generalul Belizarie a primit din partea lui Iustinian titlul de GETICUS MAXIMUS. De ce GETICUS şi nu GOTICUS, rămâne o enigmă a istoriei. Să fie oare pentru că el însuşi ar fi fost get? Exclus, pentru că în Imperiul Roman supranumele de glorie erau date nu după originea purtătorului, ci după denumirea popoarelor sau teritoriilor cucerite de acesta. Titlul primit ne indeamna sa consideram ca Imperiul Roman de Apus fusese cucerit de geti de un secol. Poate ar trebui reconsiderate scrierile istoricului got (romanizat) Iordanes (sec. VI, contemporan cu Belizarie) care, citându'l pe Cassiodor (a cărui operă a dispărut) considera că geţii şi goţii sunt unul şi acelaşi neam, cei din urmă fiind descendenţii celor dintâi. Procopius din Cesareea (500-565), un alt istoric contemporan cu generalul Flavius Belizarie făcea, în “Despre războaie”, câteva precizări surprinzătoare, de asemenea ignorate de istoricii contemporani: “Neamurile gotice erau şi sunt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de altele, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sunt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri GETICE... Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o singură limbă, numită gotică. Eu cred că la obîrşie se trag cu toţii dintr'un singur neam, iar mai târziu s'au deosebit după numele şefilor care i'au condus pe fiecare. Acest neam locuia în vechime DINCOLO DE FLUVIUL ISTRU".
Aceeaşi descendenţă a GOŢILOR din GEŢI avea să fie susţinută, în secolul al XVII-lea, de istoricul suedez Carolus Lundius care sublinia, în plus, că legile după care se ghidau suedezii, la vremea aceea, fuseseră „ratificate” de Zamolxe pentru geţi.
      Teoria identităţii comune a GOŢILOR cu GEŢII pare fantasmagorică în raport cu istoria pe care am învăţat'o. Totuşi, cine erau aceşti goţi şi de unde au apărut brusc, de vreme ce Dio Cassius (155-229) nu'i semnalează deloc în monumentala sa “Istorie a Romei”, care avea nici mai mult, nici mai puţin de 80 de volume? Acest istoric celebru a trăit exact în perioada invaziei popoarelor migratoare, fiind contemporan cu Aurelian (214-275). Iar Aurelian s'a retras din Dacia tocmai din cauza acestor popoare, printre care şi GOŢII, care erodau permanent puterea şi autoritatea Romei la graniţele imperiului. Aşadar, cine erau aceşti GOŢI, despre care Procopius din Cesareea, Cassiodor, Iordanes şi Carol Lundius ziceau că sunt GEŢI? Nu cumva chiar erau?" se intreaba, Miron Manega.
      Daca gotii erau germanici, unde sunt cuvintele germanice in spaniola, in dialectele din sudul Frantei sau in cele din nordul Italiei? In schimb, exact aceste dialecte au extraordinar de multe asemanari cu limba romana. Si mai știm ceva: in Spania a existat pana tarziu, "cand gotii disparusera", un obicei prin care, carturarii sau nobilii, trebuiau, "pentru a'si intemeia nobletea, sa dovedeasca, sau macar sa afirme descendenta lor din geti" (cf. Al. Busuioceanu, Zamolxis sau mitul dacic in istoria si legendele spaniole, Ed. Meridiane, Bucuresti 1985)!
      "In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
      Iordanes (in Getica - De origine actibusque Getarum) ne spune, ca getii nu au incetat sa'i atace pe cotropitorii romani, si devenind din ce in ce mai puternici, au reusit sa'i alunge in anul 275.
Din Getica mai aflam (de la Iordanes, get de origine) ca in diferite epoci si locuri getii au fost denumiti diferit: astfel, "cei care in vechime se numeau geti, astazi se numesc goti". Unii istorici, care considera ca gotii erau "un neam germanic" au comentat ca Iordanes face o confuzie intre geti si goti.
Argumentele? nu exista... doar parerea lor... Oricum, se pare ca aceeasi "confuzie" o fac multi alti cronicari din acele vremuri... Cercetatorul Gabriel Gheorghe a gasit peste 20 de referiri ale autorilor antici la identitatea dintre geti si goti. Pentru edificare va recomand GETICA - Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe.Iordanes insusi vorbeste despre originea getica a germanilor, care la origini erau acelasi neam, dar s'au despartit in timp datorita "padurii si fricii reciproce". In plus, Iordanes ii numeste barbari pe germani.
Leibnitz, binecunoscutul geniu al poporului german si al omenirii, afirma explicit in Collectanea Etymologica (ed. franceza, Hanovra 1717, trad. de G. Gheorghe):
      "Teutonii vin din Ascenez... Acest Ascenez este din spiţa Daes-lor, în latină Dae şi Dai, de atunci numiţi Daci şi Geţi de către greci."Din Getica lui Iordanes mai aflam ca Attila, regele hunilor, stăpânea peste ostrogoți (gotii răsăriteni, care ii erau aliati in lupte. Cronicile de la curtea lui Attila il denumesc insa pe acesta "Rex Hunnorum, Medorum, Dacorum". Alte cronici mai amintesc de limbile vorbite in jurul lui Attila... printre altele se mentioneaza si limba ausonica=limba valahica (cf. Francisci Foris Otrokocsi, Origines Hungariae, part. I, cap. 4, Franequerae 1693).
      ''Nădejdea lui Decebal se împlinise : Imperiul fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre , Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor De Sevilla între 560 – 636 )
      ''Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor din Sevilia, 624, Historia de regibus Gothorum, Wundalorum et Suevorum)
(Cato:) ''Feriţi'ne, zei ceresti, ca, printr'un dezastru care i'ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…'' (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)
      ''(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s'au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.''(Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)
''Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice. După cum se vede, neamul geţilor s'a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.'' (Bonaventura Vulcanius, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597)