Cand vine vorba despre Luna exista intotdeauna o doza de mister. Ea a
fascinat dintotdeauna toate civilizatiile Globului si astfel de-a lungul
timpului s-au adunat o serie de legende, superstitii si credinte. De
fapt se spune ca daca n-ar fi existat Luna, viata pe planeta noastra ar
fi avut alta directie. Imaginati-va lumea noastra ravasita de vanturi de
forta unui uragan, cu temperaturi variind de la caldura inabusitoare la
inghet. Imaginati-va ca ziua ar dura numai sase ore, intr-o lume in
care ar putea evolua doar forme de viata primitive. Aceasta ar fi putut
fi planeta noastra, daca Luna nu ar fi existat… Oare ? Dar nu suntem
singurii care avem un satelit. Exista cel puţin 135 de sateliti în
sistemul nostru solar. Saturn ii are pe cei mai multi, 46, iar in jurul
Pamantului orbiteaza cel puţin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt
asteroizi, retinuti temporar de campul gravitational, iar patru sunt
probabil ramasite ale rachetei Apollo 13. Al zecelea si cel mai mare
este Luna.Ce este atat de special si misterios la Luna?
Luna este singurul satelit natural al Pamantului si al cincilea ca
marime din Sistemul Solar. Este, totodata, cel mai mare satelit natural
al unei planete din Sistemul Solar raportat la marimile dintre acesta si
planeta Pamant.Luna este al doilea satelit ca densitate dupa Io, unul
dintre satelitii lui Jupiter. In rotatia sa sincrona in jurul
Pamantului, Luna prezinta aceeasi fata a sa, cu mici schimbari. Distanta
maxima pana la Pamant: 406 720 kilometri; distanta minima pana la
Pamant: 336 375 kilometri; distanta medie pana la Pamant: 384 400
kilometri; diametru mediu: 3476 kilometri; temperatura la suprafata:
variabila de la 117 grade C (in plina zi) pana la -173 grade C (in plina
noapte).Atmosfera: inexistenta.
Varianta acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in legatura cu
originea Lunii este ca Pamantul, de-abia format, ar fi intrat in
coliziune cu un alt corp, avand aproape dimensiunea lui Marte. Se
considera ca planeta noastra n-ar fi fost lovita frontal ci tangential,
fiind, cum s-ar spune doar „scalpata”. Ramasitele smulse din Terra s-ar
fi imprasiat in forma de inel in jurul Pamantului, inainte de a se
reaglomera, dand nastere Lunii. Insa aceasta este doar o teorie si desi
pare logica la prima vedere, există anumite voci in randul oamenilor de
stiinta, care sustin ca anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc
cu aceasta prezumtie.
Luna – Statie spatiala
În 1970, Mihail Vasin şi Alexander Shcherbakov, doi cercetători ruşi
de la Academia Sovietica de Stiinte au propus teoria Lunii precum o navă
extraterestră. Cei doi au presupus că Luna este o navă extraterestră
gigant, care a fost acoperită cu rocă ca să pară un satelit natural.
Extratereştrii, având o tehnologie superioară nouă, au fost capabili
să-şi deghizeze nava într-un corp ceresc şi au lansat-o pe orbită. Ei au
postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior gros de câțiva
kilometri care acoperă o cocă tare, probabil, cu o grosime de 45 km și
sub care există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.În 1975,
Donald Wilson a publicat “Our Mysterious Spaceship Moon” în care a adus
dovezi in sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard publicat
“Altcineva este pe Lună” , în care a retipărit mai multe fotografii NASA
ale suprafeței lunare sustinand teoria de mai sus.
Fie ca cei mentionati mai susu au avut dreptate sau nu sa vedem unele
din misterele ce inconjoara acest satelit natural sau artificial al
Pamantului.
Misterele Lunii
1. Luna e prea mare.
Christopher Knight și Alan Butler explica in cartea lor “Cine a
construit Luna ?” ca satelitul nostru este mai mare decat ar trebui sa
fie, aparent mai batran decat ar trebui să fie si mult mai usor în masa
decat ar trebui să fie iar orbita nu este potrivita pentru un corp de
asemenea marime. Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie si scriitor
de carti de popularizare a stiintei, a declarat ca “Luna, care nu are
nici atmosfera si nici camp magnetic, este de fapt o ciudatenie a
naturii. Fiind mai mare decat planeta Pluto, unii oameni de stiinta
chiar l-au numit un sistem planetar geaman. In general, cand o planeta
are sateliti in jurul lor acestia sunt mult mai mici decat planeta
insasi. Prin urmare Pamantul ar trebuii sa aiba un satelit nu mai mare,
sau in jurul valorii de 100 de kilometrii… Insa nu este asa.” Privind in
jur la celelalte planete si la satelitii lor si coreland tot ceea ce
stim despre cosmografie si despre legile cosmice, Luna nu ar trebui sa
existe pe orbita Pamantului.
2. Vechimea Lunii. Cand
a avut loc primele aselenizari, au fost aduse pe Pamant mai multe roci
de pe Lună. Intre 1969 și 1972 sase misiuni Apollo au adus pe Pamant 382
kg de roci lunare, mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafata
Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong are o vechime de 4,6 miliarde ani.
De fapt, cam atat estimau savantii nostri vechimea Pamantului, si a
intregului sistem solar. Dar la conferinţa asupra rezultatelor
misiunilor Apollo, tinuta în 1974, oameni de stiinta de la NASA au
comunicat aducerea pe Pamant a unor roci vechi de 5,3 miliarde ani. Cu
700 milioane ani mai vechi decat sistemul nostru solar!
3. Luna este goala.
Există nenumărate indicii ca Luna este goala.Iată câteva din studiile
stiintifice care arata ca Luna pare a fi goala in interior:
- Misiunea Apollo12 a instalat seismografe si apoi a prabusit in mod
intentionat modulul lunar provocand un impact echivalent cu o tona de
TNT. Undele au rasunat timp de opt minute iar la sfarsit Maurice Ewing, o
co-director al experimentului seismice, a declarat la o conferință de
presa “a rasunat ca un clopot”. La fel s-a intamplat si în cazul Apollo
13, cand una dintre etapele rachetei a produs vibratii timp de trei ore.
- O echipa de la Universitatea din Arizona au declarat ca crezut ca Luna
are un nucleu, dar ca acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a
declarat: “Am știut că nucleul Lunii e mic, dar nu am știut e asa mic …
Acest lucru chiar adauga greutate ideii că originea Lunii este unica,
spre deosebire de orice alt organism terestru – Pamant, Venus, Marte sau
Mercur “Da, e artificial.”
- Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un
articol apărut în revista „Astronautics” din numărul pe iulie 1962, că
prin analiza datelor referitoare la diferenţa observată între mişcările
reale ale Lunii pe orbită, şi mişcările calculate, se poate trage
concluzia că satelitul natural al Pămîntului este mai degrabă gol în
interior.
- În cartea sa intitulată “Luna noastră”, astronomul britanic dr. H. P.
Wilkins declară: „Toate datele converg spre ipoteza că dincolo de
adîncimea de 30-50 km Luna prezintă, mai mult sau mai puţin, spaţii
libere – cavităţi mari, tunele sublunare, crăpături – legate de
suprafaţă prin fisuri… Volumul aproximativ ai acestor goluri este
probabil de 36 milioane km cubi.”
- Dr. Harold Urey consideră că sub scoarţa Lunii sunt zone cu densitate
mai mică, eventual goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul
Tehnologic din Massachusetts, a declarat că din rezultatele obţinute de
la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a
reieşit şi posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.
4. Campul magnetic.
Luna nu are un camp magnetic si totusi foarte multe roci lunare sunt
magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de “mascons”
(concentrații de masă), care sunt zone mari circulare de densitate
neobișnuit de mare și o atractie gravitationala mai mare. . Acestea se
găsesc în câmpiile de pe Lună cunoscute sub numele de “Maria”, care au
fost odată considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafata
Lunii care o vedem de pe Pământul este alcătuit din acestea Maria în
timp ce există puține pe “partea întunecată”, și nimeni nu poate explica
de ce cele două părți sunt atât de diferite. Luna este de asemenea
suspecta de a avea mai multe câmpuri magnetice. Din datele obtinute de
la satelitul lunar Prospector a reiesit ca cele mai puternice
concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate in partea opusa a
celor mai mari cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic
global (magnetosfera), nimeni nu poate determina cum s-ar putea
întâmpla acest lucru.
5. Cutremurele Lunare.
Se stie ca misiunile Apollo au instalat seismografe pe Luna, cu toate
astea exista o mare tacere din partea NASA in legatura cu datele primite
de la aceste aparate. Sute de “moonquakes” (cutremure lunare) sunt
inregistrate anual. Oficial, majoritatea dintre ele sunt atribuite
meteoritilor ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure termice,
se datoreaza, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze
de soare dupa doua saptamani de intuneric. In noiembrie 1958 astronomul
rus Nikolay Kozyrev de la observatorul din crimeea a fotografiat o
eruptie de gaz langa craterul Alphonsus impreuna cu o stralucire
rosiatica care a durat aproximativ o ora. In 1963 astronomii de la
observatorul din Lowell au observat în noaptea de 29 octombrie, două
pete de lumină de un roşu aprins, la nord de craterul Herodot; în
noaptea de 27 noiembrie, cele două pete roşii au reapărut pe marginea
sudică a craterului Aristarh. În iunie 1965 a fost observată o rază de
lumină de un alb scânteietor, ţâşnind din craterul Aristarh, aflat
atunci în zona obscură. Stiindu-se ca Luna nu are activitate vulcanica
aceste fenomene nu sunt naturale.
6. Craterele lunare. De
ce craterele lunare sunt atât de întinse şi de puţin adânci? Craterele
lunare produse de căderea meteoriţilor sunt de asemenea stranii – foarte
întinse, şi atât de puţin adânci faţă de suprafaţa lor! Ca şi cum
meteoriţii ar întâlni, în drumul lor prin scoarţa Lunii, o crustă foarte
dură. Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin şi A.
Scerbakov, acest lucru se datoreşte faptului că meteoriţii se opresc în
„coaja blindată” cu care constructorii din neştiut au întărit Luna, la
20-40 km sub scoarţă. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi
cratere vulcanice deschise dureros pe suprafaţa Selenei, constituie în
realitate locurile în care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au
pompat în exterior roci şi metale lichefiate, pentru a produce golurile
interioare necesare şi a blinda suprafaţa nemaipomenitei nave
interstelare, intergalactice. În zona circurilor, gradientul
gravitaţional este mai mare; cei doi savanţi sovietici consideră că
faptul se datorează echipamentului, combustibilului şi materialelor de
tot felul aflate sub scoarţă, în golurile create. Procentul mare de
metale conţinut de rocile lunare şi considerat „straniu” de savanţii
sovietici şi americani, s-ar datora folosirii metalelor pentru
întărirea rezistenţei scoarţei lunare la impactul cu meteoriţii – în
lungul ei voiaj spaţial.
La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc
Se pare ca in istoria omenirii a existat o
perioada in care nu era Luna pe cer! Acest lucru ne este precizat de
scriitorii antici Democritus si Anaxagoras. Aristotel ne scrie ca zona
Arcadiei (Grecia), inainte de a fi locuita de greci, a fost populata de
pelasgi, ce au ocupat aceste teritorii inainte ca pe cer sa existe Luna!
Din acest motiv, pelasgii mai erau numiti şi “pro-selenes”, adica
“inainte de Luna”. Apollonius din Rhodes ne scrie faptul că a existat o
perioadă în care “nu toate corpurile cereşti se aflau pe cer, înainte ca
rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci când trăiau doar
arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer”. Plutarh afirmă şi el în
opera “Întrebări romane” următoarele: “Erau vorba de arcadieni, aşa
numiţii oameni pre-lunari”. La fel, şi poetul Ovidiu a scris că
“Arcadienii îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter,
pentru că naţiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirmă şi el că
“Arcadia e mult mai veche decât Luna”. Şi Lucian ne spune în a sa
Astrologie că “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai putem să-l
amintim pe Censorinus care şi el afirmă că “în trecut nu exista Lună pe
cer”.
Făcând comparaţia între patru calendare rituale – cel egiptean,
asirian, indian şi mayas, omul de cultură român Victor Kernbach
demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme cronologice este
comun, situându-se cam în jurul anului 11.500 î.Hr. şi, departe de a fi
ales arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci
epoca marilor catastrofe în sistemul nostru solar cunoscute sub termenul
generic de potop”. O cauză probabilă a acestor catastrofe ar putea fi
exact captarea Lunii de către Pământ, mai bine zis sosirea Lunii în
jurul Pământului, cu toate consecinţele şi modificările la scară
cosmică şi planetară pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin
în imediata apropiere. Inclusiv apariţia unor mişcări de flux-reflux
foarte puternice, atât la suprafaţa planetei noastre (valuri de maree
oceanică), cât şi în interiorul acesteia (valuri de maree magmatică),
fenomene resimţite prin inundaţii, erupţii vulcanice şi mişcări
seismice catastrofale. Una din consecinţe: scufundarea Atlantidei.
Platon situează dispariţia uriaşei insule atlantice la 10.000-12.000 de
ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării satelitului
nostru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun unii
savanţi – este renunţarea la calendarul venusian – cel mai strălucitor
astru pe cerul nopţii înainte de apariţia Selenei — şi înlocuirea lui
firească cu cel lunar.
sursa : http://conspiratiisimistere.wordpress.com
Aceste fapte descoperite de-a lungul
timpului sunt cele mai importante aspecte care învăluie Luna într-un
mister incredibil. Probabil că în viitorul îndepărtat o să aflăm care
este adevărul despre “satelitul natural” al Pământului.
