Guvernul federal a aprobat astăzi, după repetate amânări,
controversatul raport privind sărăcia în Germania. Deşi ar fi fost
cozmetizat, "cenzurat" chiar, după cum susţin numeroşii săi critici,
documentul e alarmant.
"Săracii devin tot mai săraci, iar cei bogaţi tot mai înstăriţi" - o
astfel de constatare nu mai poate fi citită în actualul raport
guvernamental privind sărăcia în Germania. În schimb, documentul atrage
atenţia asupra şanselor suplimentare pe care oamenii le au în vederea
ameliorării poziţiei lor sociale.
Opoziţia a ripostat ferm, acuzând guvernul că ar "înfrumuseţa
realitatea". Realitatea e, şi asta nu poate ascunde raportul, că, pe
mai departe, între 14 şi 15 la sută din cetăţenii germani sunt
ameninţaţi de sărăcie. Aceasta, în ciuda evoluţiilor pozitive din
economie şi de pe piaţa muncii.
Raportul mai relevă că cei mai bogaţi dintre germani - 10 procente
din totalul populaţiei - se bucură de aprox. 53 la sută din întreaga
avuţie net la nivelul ţării. În schimb, jumătatea de jos a populaţiei
nu dispune decât de un procent. O concluzie firească precum
"proprietatea privată e împărţită foarte inegal în Germania" a fost
totuşi ştearsă din raportul iniţial. Ministrul Economiei, liberalul
Philipp Rösler, a impus câteva modificări ale raportului întocmit de
ministrul federal al Muncii, Ursula von der Leyen (CDU). Politiciana
creştin-democrată a explicat miercuri că întârzierea publicării
raportului se datorează faptului că, între timp, ar fi survenit noi
date statistice. De pildă cele oferite de Institutul de Studii
Economice, DIW, care a constatat că în 2011 clivajul dintre bogaţi şi
săraci nu s-a amplificat.
Începând din 2001, guvernul de la Berlin dă publicităţii, la fiecare
patru ani, un astfel de raport referitor la situaţia economică şi
socială a germanilor. Actualul document, întrunind nu mai puţin de 548
de pagini, urma să fie prezentat în toamna anului viitor.
Din septembrie, însă, diferitele ministere n-au reuşit să cadă de acord
asupra raportului, criticat de opoziţie încă din start, după ce se
aflase că textul fusese modificat în cadrul Ministerului Economiei şi
anume în unele puncte esenţiale.
Vicepreşedintele grupului parlamentar social-demcorat, Hubertus Heil, a
atacat dur guvernul Merkel, spunând că acesta a cedat presiunilor
partenerului de coaliţie liberal, FDP, cosmetizând raportul. Guvernul
Merkel "ignoră realităţile sociale din Germania şi lezează sentimentul
dreptăţii al germanilor". La rândul său, Rösler a ripostat calificând
criticile opoziţiei drept "retorică electorală".
O propunere oarecum conciliantă a avut-o la postul de televiziune ZDF,
în chiar ziua prezentării raportului, şeful ecologiştilor germani, Cem
Özdemir. Acesta pledează pentru întocmirea raportului, de acum înainte,
de către o comisie independentă de experţi.
Critici severe la adresa aşa-numitului raport privind sărăcia în
Germania s-au făcut auzite şi din partea sindicatelor şi organizaţiilor
umanitare. Annelie Buntenbach, membră a prezidiului Uniunii Sindicale
Germane, DGB, a precizat că, deşi şomajul a scăzut în Germania, sărăcia
a luat amploare.
Organizaţia umanitară pentru copii, Deutsches Kinderhilfswerk, a
avertizat că sărăcia în rândul copiilor a continuat să crească.
Potrivit celor mai recente date statistice, aprox. 2,8 milioane de
copii şi tineri de mai puţin de 18 ani sunt afectaţi de sărăcie.
Sursa: www.capital.ro
Pagini
- Pagina de pornire
- Amintirile Tale
- Fotografii de Nunta
- Fotografii Botez
- Fotomania
- Magazin On-Line si Anunturi
- Albume Fotocarte
- Felicitari Personalizate
- Calendare Personalizate
- Sedinte Foto
- Zamolxe's Blog
- Fotograful Creator
- 4Tuning Days
- Motor Show
- Army Blog
- Navy Blog
- Aero Blog
- Fotomodele
- Catwalk
- NEUROPTICS MED
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu