Pe o insulă spaniolă, o limbă străveche ce constă în fluierături,
care părea că stă să moară, are parte de o îmbucurătoare renaștere.
La Gomera este una dintre cele mai mici insule din Canare. Despre originile limbii fluierate pe care unii dintre bătrânii locului încă o mai folosesc nu se cunosc prea multe. Se știe doar că, în secolul al XV-lea, atunci când primii coloniști au debarcat în La Gomera, cei care locuiau deja pe insulă - de origine nord-africană - comunicau cu ajutorul fluieratului.
Fluierăturile reproduceau limba indigenilor. Odată cu venirea spaniolilor, localnicii au adaptat fluierăturile la limba spaniolă.
"Aici, învățarea fluierăturilor nu ținea de plăcere. Era o obligație, o necesitate. Dacă nu știai să fluieri, trebuia să mergi pentru a transmite mesajul. Și, cum casele se află la mare depărtare una de cealaltă, iar telefoanele lipseau, fluieratul era cea mai bună soluție", spune Lino Rodriguez, unul dintre locuitorii care stăpânesc la perfecție limba fluierată.
Numită Silbo gomero, limba constă în doar două vocale și patru consoane, toate fluierate. Fluieratul ajunge mult mai departe și necesită mult mai puțin efort decât țipatul, strigatul. De exemplu, un mesaj fluierat poate fi înțeles de o persoană aflată tocmai la 3,2 kilometri de "emițătorul" de mesaj, în condiții prielnice pentru formarea ecoului, cum sunt văile ori depresiunile.
Limba fluierată era intens folosită în anii 50-60, însă, în anii care au urmat, mulți dintre locuitorii din La Gomera au emigrat în Tenerife, în căutarea unui loc de muncă. La începutul anilor 90, însă, silbo gomera a fost introdusă ca materie de studiu în școli. Elevii învață să stăpânească cele două vocale și patru consoane fluierate și, la finalul studiilor, cu degetele îndesate în gură, reușesc să transmită ce mesaj doresc, chiar propoziții întregi dacă e nevoie.
Acum, primele generații de învățăcei de silbo gomero au părăsit de multă vreme băncile școlii. Mulți dintre acei primi elevi sunt lucrători în Tenerife și, nefolosind limba, o uită. Însă cei rămași acasă o duc mai departe, iar copiii lor sunt deseori încântați să o folosească.
Iar lingviștii sunt fericiți că această limbă dăinuie. "Silbo este interesantă din punct de vedere al teoriei limbii, deoarece, fiind un sistem atât de simplu, ne poate ajuta să înțelegem cum se formează limbile, în general", spune lingvistul Marcial Morera, de la Universitatea din La Laguna.
Silbo gomero nu este singura limbă fluierată întâlnită pe Glob. Există astfel de "vorbitori" și pe insula grecească Evia, în orașul turcesc Kuskoy, într-un orășel din Pirineii Francezi și în mai multe comunități din Africa. Însă, notează BBC, silbo gomero este singura capabilă să reziste o perioadă mai lungă, timp în care lingviștii au ocazia să o studieze în detaliu.
(Autor: Dan Arsenie)
La Gomera este una dintre cele mai mici insule din Canare. Despre originile limbii fluierate pe care unii dintre bătrânii locului încă o mai folosesc nu se cunosc prea multe. Se știe doar că, în secolul al XV-lea, atunci când primii coloniști au debarcat în La Gomera, cei care locuiau deja pe insulă - de origine nord-africană - comunicau cu ajutorul fluieratului.
Fluierăturile reproduceau limba indigenilor. Odată cu venirea spaniolilor, localnicii au adaptat fluierăturile la limba spaniolă.
"Aici, învățarea fluierăturilor nu ținea de plăcere. Era o obligație, o necesitate. Dacă nu știai să fluieri, trebuia să mergi pentru a transmite mesajul. Și, cum casele se află la mare depărtare una de cealaltă, iar telefoanele lipseau, fluieratul era cea mai bună soluție", spune Lino Rodriguez, unul dintre locuitorii care stăpânesc la perfecție limba fluierată.
Numită Silbo gomero, limba constă în doar două vocale și patru consoane, toate fluierate. Fluieratul ajunge mult mai departe și necesită mult mai puțin efort decât țipatul, strigatul. De exemplu, un mesaj fluierat poate fi înțeles de o persoană aflată tocmai la 3,2 kilometri de "emițătorul" de mesaj, în condiții prielnice pentru formarea ecoului, cum sunt văile ori depresiunile.
Limba fluierată era intens folosită în anii 50-60, însă, în anii care au urmat, mulți dintre locuitorii din La Gomera au emigrat în Tenerife, în căutarea unui loc de muncă. La începutul anilor 90, însă, silbo gomera a fost introdusă ca materie de studiu în școli. Elevii învață să stăpânească cele două vocale și patru consoane fluierate și, la finalul studiilor, cu degetele îndesate în gură, reușesc să transmită ce mesaj doresc, chiar propoziții întregi dacă e nevoie.
Acum, primele generații de învățăcei de silbo gomero au părăsit de multă vreme băncile școlii. Mulți dintre acei primi elevi sunt lucrători în Tenerife și, nefolosind limba, o uită. Însă cei rămași acasă o duc mai departe, iar copiii lor sunt deseori încântați să o folosească.
Iar lingviștii sunt fericiți că această limbă dăinuie. "Silbo este interesantă din punct de vedere al teoriei limbii, deoarece, fiind un sistem atât de simplu, ne poate ajuta să înțelegem cum se formează limbile, în general", spune lingvistul Marcial Morera, de la Universitatea din La Laguna.
Silbo gomero nu este singura limbă fluierată întâlnită pe Glob. Există astfel de "vorbitori" și pe insula grecească Evia, în orașul turcesc Kuskoy, într-un orășel din Pirineii Francezi și în mai multe comunități din Africa. Însă, notează BBC, silbo gomero este singura capabilă să reziste o perioadă mai lungă, timp în care lingviștii au ocazia să o studieze în detaliu.
(Autor: Dan Arsenie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu