duminică, 9 decembrie 2012

Leagănul civlizației OCCIDENTALE este la poalele CARPAȚILOR, chiar în ROMÂNIA

Filmul documentar care prezintă această teorie face ravagii pe Youtube. Aproape un milion de români au privit documentarul bazat pe teorii mai vechi, dar și pe studii genetice moderne. Ideile realizatorilor au stârnit și un veritabil scandal în comunitatea istoricilor.
Dacă realizatorii documentarului au dreptate, întreaga istorie veche a Europei este dată peste cap. Aceștia susțin, bazați pe teorii din perioada interbelică dar și pe studii paleogenetice realizate acum în Germania, că pe teritoriul actual al României a existat o civilizație antică foarte avansată din care s-a născut Imperiul Roman.
Pentru teoriile mai vechi, reluate de realizatorii documentarului, există replici dure ale istoricilor din zona academică românească, noile studii prezentate  nu primesc însă nicio replică de la specialiști.

O civilizație antică dezvoltată

Autorii documentarului susțin că romanii și dacii sunt urmașii unui popor antic, care avea în centru actualul teritoriu al României. Filmul documentar în care aceștia își prezintă teoria, ”Dacii, adevăruri tulburătoare”, prezentat în două episoade, a adunat în total aproape un milion de vizualizări.
Conform realizatorilor filmului, Imperiul Roman are rădăcinile într-o civilizație antică foarte puternică și dezvoltată care exista pe teritoriul actual al României, dar care se întindea și în Balcani. Argumentele prezentate în documentarul care a făcut furori pe youtube duc către o concluzie uluitoare: întreaga istorie a Europei trebuie rescrisă și românii sunt într-o poziție privilegiată.

Limba română nu provine din latină


Teoria este susținută de generalii Mircea Chelariu și Nicolae Spiroiu și de Napoleon Săvescu, directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional, dar și scriitorul Daniel Roxin.  Ei reiau câteva idei vehiculate și de alți autori, în perioada interbelică, potrivit cărora limba română nu s-a format prin latinizarea dacilor. Conform  acestui film documentar dacii vorbeau o limbă mai veche din care s-a dezvoltat și limba romană.
În susținerea teoriei lor, autorii documentarului ridică semne de întrebare interesante: Cum de în teritorii ocupate total și absolut de romani, sute de ani, cum sunt Egipt sau Palestina, nu s-a produs o astfel ”latinizare”. Asta în condițiile în care Dacia a fost ocupată de romani doar în proporție de 14 la sută? Argumentul acesta fusese însă vehiculat și în trecut, dar contestat puternic de cei mai mulți istorici.
Criticii teoriei prezentate în documentarul despre daci spun că totul este o propagandă pusă la cale în perioada comunistă pentru cultul personalității lui Ceaușescu. Printre istoricii cei mai cunoscuți care contestă această teorie este și Zoe Petre.

Studii genetice ajută teoria dacologilor

Filmul documentar conține însă și studii moderne, realizate în Germania, care vin să susțină ideea existenței unei civilizații antice avansate din care s-au născut romanii dar și dacii și care este, în susținerea realizatorilor, leagănul civilizației moderne europene. Studiul paleogenetica fost realizat la Hamburg de biologul Georgeta Cordoș.

 „Am realizat aceste studii de paleogenetică în Germania, pe piese osoase aparţinând unor indivizi care au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, scopul fiind o analiză a structurii genetice a populaţiei vechi şi să o comparăm cu datele genetice ale populaţiei actuale. Am realizat în Hamburg un alt studiu de genetică moleculară şi e populaţia actuală, pentru a le putea compara" spune Georgeta Cordoş în prima parte a filmului documentar.
Concluziile sunt cel puțin șocante pentru orice român care a fost învățat că ne tragem din daci și romani: există un strămoș comun despre care nu se știa până acum. În film apare și Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie al Universităţii din Hamburg care spune că studiul genetic a indicat o înrudire ”îndepărtată cu populaţia actuală din Italia şi foarte apropiată cu cea din Grecia şi alte zone din Balcani”.



evz.ro

Niciun comentariu:

Felicitari Craciun

Chaplin's Time Traveler - Calator in timp in filmele lui Chaplin