O nouă pârtie de schi a fost inaugurată, marţi, în oraşul prahovean Sinaia, prima acoperită cu zăpadă artificială din această staţiune, în lungime de 2.300 de metri şi a costat un milion de euro, investiţie făcută din bugetul local, transmite corespondentul Mediafax.
Începând de marţi, turiştii care merg la schi pe Valea Prahovei au la dispoziţie o nouă pârtie.
Autorităţile din Sinaia au inaugurat Pârtia Nouă, prima pârtie de mică altitudine din staţiunea Sinaia.
Potrivit primarului Vlad Oprea, pârtia a costat aproximativ un milion de euro, fonduri alocate de la bugetul local, are 2 300 de metri lumgime, un grad de dificultate mediu şi coboară de la Cota 1.400 din Bucegi până la Cota 1.000, în staţia de plecare a telegondolei din Sinaia.
La baza pârtiei este amenajată o pârtie pentru începători, pe care se poate schia în nocturnă. În ziua inaugurării, noua pârtie este acoperită cu un strat de zăpadă artificială care măsoară între o jumătate de metru şi un metru.
Pârtia inaugurată marţi este prima de mică altitudine din staţiunea Sinaia.
Până acum staţiunea era cunoscută pentru domeniul schiabul situat la mare altitudine, în Valea Dorului, zonă situată la 2.000 de metri în Masivul Bucegi.
Sursa: www.gandul.info- 18.01.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu